CONCURS: Ofer 3 invitații duble la I AM THE ROCKER Festival

By | June 26, 2015

UPDATE: Am făcut extragerea pentru cei câștigători. Vă mulțumesc tuturor pentru participare și pentru poveștile amuzante pe care le-ați împărtășit. Vă invit să rămâneți alături de blog, vor mai urma concursuri. Între timp lineup-ul și locația festivalului s-au schimbat mult. Găsiți mai multe informații aici.

Prima ediție I Am The Rocker Festival se va desfășura Pe 4-5 iulie la Romexpo și pe lângă trupele tari care vin să cânte: Dream Theater, Soulfly, Mayhem, Kamelot, Black Star Riders (noii Thin Lizzy), Skidred etc. vor fi și tot felul de concursuri trăznite. De exemplu Beer Championship, Air Guitar Battle sau concursul de Pogo. Şi mai mișto este că cei care câștigă un concurs anul acesta vor avea la anul o zonă special amenajată în Backstage, lângă membrii trupelor care vor concerta.

Deși sunt și eu un pic metalist pe la colțuri, recunosc că nu sunt un connaisseur al trupelor de pe afiș. Voi merge în primul rând pentru Dream Theater. În rest, în afară de Kamelot pe care i-am văzut la Art Mania cu vechiul solist (tot acum am aflat că s-a schimbat), de la celelalte trupe nu știu decât o melodie, maxim două. Dar am mai fost la evenimente organizate de Phoenix Entertainment și au fost ok.

Încă o noutate a festivalului o reprezintă dorința de a crea un cadru prietenos pentru bloggeri. Sunt primii despre care am auzit, care oferă acreditări și o zonă specială pentru bloggeri. Așa că fiind blogger, am și trei invitații duble de dat.

festival-rock

Mecanismul concursului este următorul: lasă-mi un comentariu în care să-mi povestești o amintire amuzantă legată de un concert (nu neapărat rock) la care ai fost.

De exemplu eu nu voi uita niciodată concertul Iron Maiden de la Cluj. Am plecat de la Art Mania direct la Cluj după ce cheltuisem majoritatea banilor și rămăsesem cu doar 30 de lei în buzunar. Am ajuns mult prea devreme și a trebuit să pierd o zi întreagă în Cluj … cu doar 30 de lei în buzunar. În cele din urmă am reușit să vând un bilet (avem două) cu juma’ de oră înainte de concert ca să fac măcar bani de drum înapoi. Concertul a fost senzațional. Şi am și stat la Golden Circle #băbăiatule pentru că am fost în primii 5000 de oameni care au fugit spre zona aia.

Şi după concert ce să faci? Că autocarul pleca dimineața iar eu nu mai aveam bani decât pentru bilet. Evident, am boschetărit toată noaptea prin Cluj, alături de un coleg de facultate cu care mă întâlnisem între timp. Coleg care devenise maxim de enervat pentru că eu pe la 3-4 noaptea încercam să adorm pe pervazul geamului din gară, iar ăsta n-avea somn.

M-a trezit din 30 în 30 de minute până s-a făcut dimineață. L-am abandoant, am luat DACOS-ul și în autocar am băgat un somn-leșin până la București. Şi cam așa a fost la Cluj în 2010.

Acum e rândul vostru. Spor la povestit, pe 2 iulie anunț câștigătorul. N-are rost să spun că dacă dai un share articolului și se înscrie și tovarășul cu care vrei să mergi șansele sunt duble, nu?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

24 comentarii la “CONCURS: Ofer 3 invitații duble la I AM THE ROCKER Festival

  1. iarina

    Nu stiu neaparat daca a fost o intamplare amuzanta, cred ca mai mult o situatie 😀 Am carat dupa mine 2 metalisti convinsi la concert la Bon Jovi si am facut misto de ei tot concertul ca “roacherii la bon jovi”, Iar scuza lor tot timpul a fost ca macar o data au vrajit si ei o femeie pe muzica lui Bon Jovi si era timpul sa ii multumeasca pentru asta 😀

    Reply
  2. Calin Capitanu

    La Blind Guardian, am stat in primul rand si aparent era un fan infocat in spatele meu care de fiecare data cand solistul venea in dreptul nostru se urca peste mine si tipa

    Reply
  3. Alexandru

    La Metalhead Meeting 2014 bis, in timpul concertului Paradise Lost aveam langa mine un individ ce parea rupt de peisaj si cu o privire ce exprima in continuu “Ce caut eu aici de fapt?”, uitandu-se dubios la toata lumea din jur si avand o constanta neliniste (cu siguranta nu una data de muzica). Imi primeam cate o incruntare de la dumnealui cand mai vociferam rareori cate un vers, dar momentul ce l-a dat peste cap cu totul a fost cand s-a creat un mic circle pit in apropiere, alegand sa plece, amintindu-mi de acest gif: http://i.imgur.com/rmdSx.gif

    Reply
  4. Andra

    B’estfest, Skindred: Am facut crowdsurfing fiind imbracata intr-o rochie cam larga. Vreau sa traiesc cu speranta ca nu s-a vazut nimic din ce n-ar fi trebuit sa se vada. Ulterior a venit un bodyguard si m-a dat jos din mainile oamenilor.

    Reply
  5. Lavinia

    Concert AC/DC constitutiei: tocmai ce se intamplase se intru in acea perioada fiziologica a lunii feminine. Nu eram pregatita cu produsele necesare. Mi-am zis ca asta e, trebuie sa gasesc o farmacie sau sa plec acasa si sa ma intorc cat pot de repede. Un prieten din grup m-a ajutat mergand la fiecare femeie care statea la coada la jetoane/hot dog/random stand si nu s-a oprit pana cand nu a gasit produsul necesar neplecarii mele de la concert. Inca ii multumesc cand ne intalnim.

    Reply
  6. Alexandru Chiric

    Nu sunt eu protagonistul intamplarii, dar am avut norocul de a auzi de la un tip la OSTFEST 2012 ca s-a imbatat si drogat atat de tare incat a adormit (eu cred ca a lesinat) in WC-ul ala infect in timpul concertului MANOWAR (stim cu totii cat de galagiosi sunt, nu?!). Acelasi individ, se plimba intr-o noapte printre corturi pana ajunge la masa noastra, langa un copac si varsa, efectiv, juamatate de litru de apa pe jos si spune, cu o voce ca de bebelus: „Era un paianjan!”. Ne-am amuzat copios pe seama lui. Nici pana in ziua in care scriu comentariul nu stiu cine e tipul.
    ––
    O intamplare poate la fel de amuzanta, ce ma are de data asta ca protagonist, a avut loc la B’ESTFEST 2013. Dupa o zi calduroasa (vreo 40 de grade Celsius) si mers pe jos si trezit de dimineata pe la 6-7 de domnul Soare Stralucitor (batea in cort)…Ca sa trec direct la subiect, am atipit (sa nu spun chiar adormit…) spre sfarsitul show-ului Obituary (era trecut de 12, daca tin minte bine), cand m-am asezat pe iarba, ca sa-mi mai potolesc durerea de picioare, dupa o zi de stat in picioare, alergat, moshpit si tot asa… Intamplarea face ca m-am trezit la sfarsitul piesei Slowly We Rot (piesa mea favorita Obituary) si eram ceva de genul: „Nuuu, voiam sa ascult piesa asta!”. Dupa asta, s-a terminat… La Meshuggah, tot la o ora de genul am resimtit durerea, dar am refuzat sa ma asez pe iarba ! :))

    Nu as putea spune ca sunt cele mai amuzante amintiri, dar pe mine ma fac sa zambesc mereu, mai ales ca la Rockstadt, le-am povestit intamplarea mea si celor de la Obituary si le-am promis sa nu adorm la spectacolul lor ! Astfel, am reusit sa ascult Slowly We Rot live, cap-coada. A, si daca tot mi-am adus aminte acum de crowdsurfing, am tot facut la Rockstadt (multumiri si felicitari Andrei Irode & CO.).

    +Pogo de la prima la ultima piesa la Marky Ramone si rupt o pereche de adidasi noi, tot prin 2013, parca (club Jukebox – Phoenix Entertainment ; sper ca zic bine. nu mai stau sa caut :D)

    Reply
  7. Laura

    In 2013, terminasem facultatea si urma sa plec acasa (nefiind din Bucuresti). Aveam si bagajul facut, biletul luat, dar cu cateva ore inainte sa plece trenul, am aflat ca am castigat bilet la B’estfest. Aveam cam 0 lei iar camera la camin era deja predata, am cautat repede un om care sa ma poata caza cateva zile si n-am mai plecat nicaieri. Dupa B’estfest eram plina de datorii dar a meritat! :)) A fost cel mai tare festival la care am participat unde am reusit sa-i vad pe cei de la Tiamat <3 !

    Reply
  8. Ovidiu

    Cu ani in urma am fost la un concert Timpuri Noi la Teatrul de Vara din Mamaia. Datorita faptului ca plouase foarte tare citeva ore inainte eram doar o mina de fani. Asa ca baietii (pe vremea aia in formula completa: Artanu’ + Dan Iliescu) ne-au facut o surpriza: au cintat exact ce piese am vrut noi. De fiecare data cind cineva din public striga o piesa ei incepeau s-o cinte 😀

    Reply
  9. Andrei Liviu

    In 2012 fusasem la mai toate concertele din vara si cum ramasasem fara bani si nu voiam sa ratez concertul Suicide Silence. M-am imprumutat de la un prieten de 30 de lei, m-am urcat in tren si m-am dus la concert. Nu aveam bani asa ca nu am mancat nimic, intre formatii ma duceam la baie sa beau apa de la robinet si dupa concert am dormit cu gluga pe cap pe o banca in Parcul Carol. A doua zi cand m-am intors acasa ai mei eu fost uimiti sa vada ca mai traiesc la cum aratam. Eu zic ca a meritat! 😛

    Reply
    1. Revo Post author

      Ceva asemănător cu ce am făcut eu la Cluj 🙂

  10. Ana

    Acel moment când ești la un concert și oamenii din trupă pe care nu-i cunoști personal se pare că te cunosc și vin să te salute.

    Reply
  11. Catalin

    O intamplare petrecuta in martie 2001 in Alba Iulia, la care am fost martor, protagonistii fiind formatia Solitude din Adjud, aflati in momentul respectiv la concertul lor de debut. Ei au cantat intr-un eveniment organizat la Casa de Cultura a Studentilor, alaturi de alte 3 trupe: Fao, Enitharmon (debutanti si ei) si Negura Bunget. Au fost trupa care a inchis evenimentul, au cantat cam 15 minute un death metal old school, cu influente Cannibal Corpse si Monstrosity (imi amintesc ca vocea a sunat excelent!) si prezenta lor a fost o surpriza pentru public, participarea lor nefiind anuntata. Abia la 2-3 saptamani dupa eveniment, am reusit sa aflu motivul pentru care nu au fost trecuti si ei pe afis. Baietii au aflat de concert si au contactat telefonic organizatorii, care au decis sa nu ii includa in eveniment. Aici urmeaza partea pentru care Solitude merita un premiu de originalitate: au luat instrumentele cu ei, au venit in Alba Iulia si i-au anuntat plini de seninatate pe organizatori : „Am venit, la ce ora urcam pe scena?” Nu am mai auzit (nici inaintea lor, nici dupa) ca vreo trupa sa practice cu succes tipul asta de „turism”, sa vina la concerte in calitate de muzicieni, chiar daca nu au fost invitati. 🙂

    Reply
  12. Calin

    Cel mai misto a fost in iarna lui 2014 la Deep Purple (scuzati varsta trupei). M-am dus solo la Sala Polivalenta si m-am inhaitat cu vreo 10 oameni. Nu stiu daca erau 2 care venisera impreuna. Am cantat, am tipat, am baut (sssshh …!), ne-am schimbat semne cu Morse, GIllan si Glover.
    In final, am fost luat cu masina si invitat intr-o bodega de rock.
    A fost amuzant pentru ca n-am mai vazut demult oameni care sa se distreze atat de mult, asa lejer.

    Reply
  13. Tudor Ancu

    Salutari , nu stiu cat de amuzanta sa fi fost povestea dar anul asta am fost la Slipknot si Korn in Liverpool si trebuie sa spun a fost unul din cele mai bestiale concerte EVER – atmosfera de acolo a fost incredibila,aveau bere la 1 L pahar de plastic 😀 am prins loc in fata scenei…randul 2-3 cam asa iar la Slipknot a fost macel …niciodata nu am vazut asa pogo si asa nebunie … toti cei slabi de inger erau scosi unul cate unul de jandarmi prin fata pentru ca incepusera sa nu mai poata respira! … Am ramas fara voce, am prins pana de la Korn si la final am aflat ca baietii erau cazati la hotelul de langa cazarea noastra 😀

    Reply
  14. Alina

    Cred ca cea mai amuzanta intamplare a fost la concertul Finntroll din Silver Church, unde au avut si meet&greet dupa show. Eram atat de entuziasmata sa ii vad incat am dat noroc cu toata lumea (Finntroll si Tyr), am facut poze cu ei, si spre final am stat la un pahar de vorba cu Sami (basistul Finntroll). Am reusit sa folosesc intr-o conversatie fraza “beam me up Scotty”, am adus vorba despre Tardis, am comparat pe unul dintre chitaristi cu Hagrid, si in cele din urma, spre iesire, l-am si imbratisat pe Aleksi, care incerca sa bea un pahar de whatever departe de aglomeratie. Bonus a fost ca baietii de la Tyr au facut misto de mine, pentru ca le-am spus ca abia asteptam sa ii vad si ca imi plac foarte mult, dar aveam tricou cu Finntroll.

    Reply
  15. Lore S

    Povestioara mea Concert AC/DC din 2010, Piata Constitutiei, a insistat sotul meu (pe atunci iubit) sa-i iau bilete de ziua lui. Dupa ce am incercat sa ma eschivez de la concert ca inca ma recuperam dupa scoaterea gipsului de la un picior si nu-mi suradea ideea de stat in picioare si inghesuit cumpar eu 4 bilete la Golden Circle pentru noi si niste prieteni ( ca deh, cadou… ) ajungem acolo, ne inghesuie lumea pana aproape de scena (bucurie mare), langa scena ma intalnesc cu cumnata-miu si sormea. Aparent firma de alpinisti utilitari unde lucreaza el fusese angajata pentru ridicarea scenei, prin urmare avea legitimatie de organizator si a bagat-o si pe sora mea, cum eu eram practic schioapa ei nu si-au inchipuit ca o sa ne manance undeva sa mergem la concert prin urmare am platit 4 bilete cand puteam sa intram gratis.

    Dupa ce ne-am distrat maxim la concert, ne-am indreptat (impinsi de val) spre una din iesiri tristi ca nu avem buget si de ceva suveniruri, mi se lungeau ochii dupa coarne si postere, moment in care m-am impiedicat de ceva si am cazut (picior slab de inger) “ceva-ul” de care m-am impiedicat era o sacosica de panza cu AC/DC pe ea in care erau un poster, o pereche de coarne si o pelerina de ploaie, prima data in viata cand am fost fericita ca m-am impiedicat cu o mare de oameni imbulzindu-se in jurul meu. Pelerina aia o iau cu mine la toate concertele 🙂

    Reply
  16. Cozmin

    In calitate de #fandemic Metallica, in 2008 am fost la concertul pe care urmau sa il sustina pe stadionul Cotroceni. Nu planuisem sa ma ud pe seara aia insa ni sr pregatise in meniu o ploaie torentiala à la cart. A inceput conform programului (Ploaia. Trupa nu.) fix cand am ajuns si am ajuns exact cand trebuiau sa inceapa, estimasem foarte gresit si in timp ce ii tragea de mama focului abia se manifesta trupa de deschidere. Si am stat vreo 2 ore, asa in ploaie la peluza, fara nicio protectie, pentru ca merita asteptarea, doar ca asteptarea fu lunga si cumplita, abia mai vedeam de apa care se scurgea de pe cap. 3ore mai tarziu, ca deh, hop si Metallica insa abia mai razbeam sa ma bucur, toata peluza era ca un card de curci plouate cocotate pe un acoperis.:)) Apoi, de nicaieri, apare un cuplu langa noi cu o ditai rola de saci de gunoi de 60L! Nu m-am mai bucurat la saci de gunoi in viata mea, dar in momentul ala erau cele mai frumoase lucruri din univers! Ne-am tras toti poncho-uri si glugi de plastic si viata devenise subit mai frumoasa si spectacolul mai uscat, cu toate ca la intoarcere acasa aveam talpile mirate iar incaltarile erau un fel de conserve ij saramura:)) In 2010 au venit din nou la Sonisphere unde am venit insa pregatit cu un rucsac cu pelerine si geaca si tot arsenalul necesar unui razboi nuclear. Bineinteles ca nu a mai plouat un strop.

    Reply
    1. Revo Post author

      Am fost și eu la Sonisphere în zilele cu Metallica și Rammstein. Nu că n-a plouat .. a fost caniculă de-a dreptul. Bine că aveai pelerină totuși :))

  17. Revo Post author

    Stay tuned! în seara asta facem extragerea. Sau mă rog, în noaptea asta, cândva 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      Trist. În cazul ăsta aștept până mâine. Ca să nu creez și eu așteptări aiurea. Mersi de mesaj!

  18. Revo Post author

    Felicitări celor 3 câștigători: Iarina, Calin Căpitanu și Alexandru Chiric! Să vă verificați căsuța de e-mail. Mulțumesc și celoralți participanți, rămâneți aproape de blog, mai urmează concursuri 🙂

    Puteți urmări extragerea aici: https://youtu.be/EE3F8N0uQK4

    Reply

Spune-ți și tu părerea: