Cum înțelege Vodafone retenția

By | December 23, 2015

Mă sună acum vreo două săptămâni un băiat de la Vodafone pentru o ofertă de retenție. Eu plătesc acum 12€ în cap, adică ~ 55 lei cu tot cu TVA. Am totul nelimitat și 1.25 GB trafic de date.

“Bună ziua, vrem să vă oferim la același preț, 12€ cu TVA, mai multe beneficii. Este vorba despre minute/SMS -uri nelimitate (ca și acum), 250 de minute internaționale și 10 GB trafic de date.”

I-am mulțumit frumos, i-am spus că mă simt foarte fericit liber de contract și i-am că totuși o să revin eu cu un telefon dacă mă hotărăsc. Nu spun niciodată “da” pe moment pentru că am mai avut experiențe neplăcute cu operatori perfizi. Astă vară am stat vreo lună în telefoane și mailuri cu ei ca să anulez o “ofertă” pe care tatăl meu a avut ghinionul să o accepte.

Bun, mă gândesc și nu mi se pare atât de rea oferta. Astăzi revin cu telefonul și îmi răspunde o colegă de-a tipului cu care am vorbit. Îmi spune că oferta este pentru 12€ plus TVA. Deci vreo 65 lei. Am refuzat și fata mi-a spus că o să-l pună totuși pe coleg să mă sune.

Nu știu ce mai căuta “la același preț” în discuția inițială, dar aș fi tentat să fac niște presupuneri. Nu e prima dată când cei de la Vodafone sunt “neclari” în exprimare. Așa a pățit și tatăl meu astă vară, așa a pățit și Alice când au sunat-o cei de la retenție. Vă sfătuiesc să fiți foarte atenți la nuanțe când discutați cu ei.

M-a sunat până la urmă și angajatul cu care am vorbit prima dată. Mi-a făcut o ofertă de 6 GB de date pentru 65 de lei. I-am atras atenția că s-au schimbat niște detalii de când am vorbit ultima oară și mi-a spus că atunci era o ofertă, acum nu mai este. I-am mulțumit și am închis. Practic, eram mai mulțumit dacă mă lăsau în pace.

Sunt la Vodafone de foarte mult timp și știu toate schimbările prin care au trecut. Au fost momente în care au fost cei mai buni, acum mă simt ca la piață de fiecare dată când am nevoie de ceva de la ei. Trebuie să fiu atent să nu cumva să mă fure la cântar.

Sunt sigur că fiecare client găsește câte ceva în neregulă cu rețeaua din care face parte și crede că la celelalte e lapte și miere. Eu am o privire mai de ansamblu și nu mă plâng punând în balanță competitorii. Îi compar cu ei însiși. Înainte nu era așa.

11 comentarii la: “Cum înțelege Vodafone retenția

  1. D-N blog

    DIGI pisti tăt, atât! La vodafone angajații sunt spălați pe creier! Au și target pentru făcut abonamente, vândut telefoane. Si din cauza asta fac așa. Nu-s presupuneri, informații primite de la angajați callcenter, proces externalizat.

    Reply
    1. Antagon

      Nu as vrea sa par malitios, dar crezi ca angajatii celorlalte firme ce furnizeaza servicii telecom lucreaza pe zambete? Orice om de vanzari are un target pentru care e platit suplimentar. Peste tot exista uscaturi si fiecare competitor Vodafone are problemele sale. Orice client are motivele sale pentru care prefera un operator ori altul, iar faptul ca Marius a ramas fidel unei retele desi a avut si experiente neplacute, inseamna ca per total in aceasta retea gaseste ce are nevoie.

      In fine, nu vreau sa lungesc conversatia pentru ca sigur voi fi subiectiv (ca si angajat Vodafone), dar mi se pare usor deplasat comentariul tau legat de “spalatul” pe creier. De parca ai facut tu un studiu extins pe un esantion reprezentativ ce a avut ca si concluzie generala: “Angajatii Vodafone sunt spalati pe creier”.

      PS: Marius, ofertele difera din varii motive, iar cele din retentie sunt mult mai elastice si mai schimbatoare decat cele din magazine. Regretabil modul in care ai fost abordat, eu as fi facut mai urat de atat.

    2. Revo Post author

      E și o doză de adevăr aici, cel puțin în ceea ce privește call centerul. Am observat că sunt trainuiți să îți sugereze ei ce problemă cred că ai, nu să asculte problema ta și să încerce să-ți ofere o soluție. E prea de tot. Astă vară ajunsesem să îi rog să-mi îmi răspundă cu da sau nu la întrebări, că nu mai suportam. Din câte știu tu nu lucrai în call center, cred că merită specificat, ca să nu creadă cineva că le iei apărarea cu un interes 🙂

      Pe mine nu m-a deranjat atât de mult întâmplarea asta singulară cât mă deranjează că de câțiva ani trebuie să fiu atent la fiecare chichiță în relația cu Vodafone. Pe termen lung, nu cred că este o strategie bună pentru ei.

  2. D-N blog

    Și la DIGI sunt probleme, desigur! Eu n-am avut, iar cu 4-5€ ai nelimitat oriunde, 4G încă nelimitat și net de 5GB pe 3G și 10GB oe 4G. Telefon… xiaomi redmi note 2 prime din septembrie 2015. Deci, la mine merge și 4G-ul lor foarte bine

    Cu semnalul stau foarte bine acum. Peste tot pe unde merg, am semnal chiar și-n tunel, nefiind roamingul național de la vodafone. Și-n București am avut semnal bun, netul a mers bine. Poate depinde și telefonul, ce model ai

    Reply
    1. Marius

      Cum e in afara orasului 4g-ul lor?! Eu n-am telefon compatibil si nu stiu daca ma schimb prea curand pe 4g.

  3. Revo Post author

    Pe Digi îi știu că am internet și televiziune de la ei. Măcar ei au o scuză că au call center prost, având în vedere prețurile.

    Reply
  4. Aquadig

    Poti lua la 10e (cu tva) nelimitat national, 150min internationale si 3Gb. Abonamentul se numeste Red10 fara telefon si este in oferta comerciala. Eu zic ca e perfect.

    Reply
    1. Revo Post author

      Acum văd că pe site-ul lor RED-urile pornesc de la 13€. Cred că o să rămân liber (de contract) ca pasărea cerului până la urmă 🙂

  5. Aquadig

    pai nu renteaza sa ramai liber de contract la 12e cand poti avea la 10e trafic de date mai mult decat dublu. oferta e pana la sfarsitul anului. red-urile incep de la 10e daca nu doresti si achizitionare de terminal.

    Reply
  6. silviustroe

    eu am primit oferta RED 10 : ără achiziția unui telefon – NELIMITAT la minute și SMS-uri naționale, dar și la minutele internaționale pe fix, 3 GB trafic de date la viteze 4G, 300 de minute internaționale pe mobil, 100 minute în roaming, 300 MB în roaming;

    Reply
  7. Koch Wentzel

    Vodafone mi se pare din ce in ce mai nesimtita ca si companie.

    Mi-a expirat abonamentul in 17.02.2016, avand un RED 20 pt care plateam 15 EURO. Dupa expirarea abonamentului, surpriza!!! In loc de 2 GB de net cat aveam (in urma unor lungi negocieri cu ei acum 2 ani) m-au trecut pe 250 MB, in fine….

    Am sunat la ei sa-mi faca o o ferta, dar operatorii telefonici nu-mi pot face oferta. Mi-au spus sa astept ca sa ma sune cineva de la ei care se ocupa de oferte.

    Dupa doua zile nu m-a sunat nimeni.

    Am sunat din nou si a spus alt operator ca a inregistrat o noua solicitare si voi fi contactat in doua zile. In a doua zi, pe la ora 16 m-a sunat cineva si i-am spus ca nu pot vorbi, sa revina in 30 minute, a spus OK, dar nu a mai revenit nimeni.

    Am fost contactat dupa alte apeluri dupa 3 zile. Am primit exact oferta din magazine 10 EURO cu TVA pt nelimitat national, nelimitat UE fix, 6 GB de net si 150 min pe mobil international. Am refuzat. Dupa ce ma mai suna cineva de la “fidelizare” daca imi face oferta din magazine, fiind client de 14-15 ani?

    Am solicitat alta oferta, dar a revenit acelasi tip arogant care pretindea ca se ocupa de contul meu de client cu aceiasi oferta.

    Am facut solicitare sa nu mai fiu contactat de acea persoana si sa nu se mai ocupe ea de contul meu pentru aroganta cu care ma trata.

    In final, dupa aproximativ 10 zile, cu n telefoane la *222 ca nu ma suna nimeni de la Fidelizare in cele 48 de ore promise, m-a contactat cineva si mi-a dat abonamentul respectiv cu 8 EURO pe 12 luni dupa ce mi-a luat cei 11 Euro pe care ii aveam pe puncte.

    Intr-un final am acceptat oferta, dar mai mult de 11-12 EURO nu am primit de la marele departament de fidelizare.

    Sa nu mai spun ca telefonic mi s-a spus ca voi avea 8 Euro pe intreaga perioada si in prima varianta de contract era scris ca voi avea 8 euro pana se consuma cei 11 EURO din punctele pe care le am acumulate dupa care revine la 10 EURO abonamentul (adica nu imi facea nici o reducere, consuma tot din punctele acumulate de mine). Dupa ce i-am adus aminte operatorului de discutie, a retrimis contractul cum discutasem.

    Daca va trebui sa trec si peste un an prin tot atatia nervi si timp pierdut, ma gandesc bine daca sa mai raman in retea. Parca s-au tampit la cap si intradevar, trebuie sa repeti de doua ori ce spun ca sa fi sigur ca ai inteles bine si sa citesti de doua ori ce au scris in contract ca altfel te trezesti cu surprize.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *