Despre iTUX – Serviciu de închiriat costume pentru bărbați

By | October 10, 2016

Astă primăvară, când mai era foarte puțin până la Baselworld, am realizat că nu prea am cu ce să mă îmbrac. M-am interesat cu privire la dresscode și mulți spuneau că e ok doar cu blugi și cămașă. De regulă nu am complexe de genul, dar fiindcă era vorba de un eveniment dedicat luxului, nu am vrut să fac notă discordantă.

Aveam un costum, dar parcă era prea de vară și prea de sarmale. În martie e frig în Elveția. Așa că dă-i și caută sacouri și cămăși cu o săptămână înainte de plecare, când ar fi trebuit să mă concentrez pe altceva. Pantaloni aveam, am găsit un sacou ok, iar cu cămășile a fost amuzant. N-am avut timp să caut, și când deja situația era critică, m-a salvat Alice (cum să nu o iubesc?), care mi-a cumpărat din oficiu două cămăși, fără să mă mai aștepte pe mine să mă hotărăsc. Ambele mi-au venit la fix! (v-am spus că o iubesc, da?)

Cert este că dacă atunci ar fi existat iTUX, nu aș fi stat pe gânduri și mi-aș fi închiriat direct un costum de acolo. iTUX este primul serviciu online de închiriat costume destinat bărbaților iar prețurile încep de la 400 de lei pentru închirierea unui costum și 550 pentru închirierea unei ținute complete (costum, cămașă, pantofi și accesoriu). Comanzi online și costumul vine cu o săptămână înainte de eveniment. Sau îl poți proba și închiria din showroom dacă ții neapărat.

Dacă nu aș fi avut experiența asta, poate mi s-ar fi părut mult 400 de lei. Dar știind cât timp am pierdut, pentru ca în final să rezulte tot o încropeală de haine, acum 550 de lei pentru o ținută completă chiar mi se pare ok. Plus că măcar așa m-aș convinge dacă merită apoi să cumpăr un costum Zenonni Su Misura.

Şi ca să continuăm povestea, în prima zi m-am îmbrăcat smart casual la Baselworld, pentru că nu aveam întâlniri. Am vizitat un pic standurile și am încercat să schimb o vorbă-două cu oamenii de la standuri, care mi s-au părut cam bățoși. Am văzut diferența d-abia după ce m-am dus a doua zi, îmbrăcat adecvat. Toți erau mai politicoși, toți voiau să discutăm, toți aveau să ne arate ceva. Așa am ajuns să discutăm cu strănepotul lui Gustave Eiffel și să testăm ceasuri care costau cât un Lamborghini. Având în vedere că noi venisem pentru afaceri la o scară mult mai mică, mă simțeam un pic ca în reclamă:

Abonează-te la canalul meu –>

Când am ieșit afară în pauza de prânz, la o terasă de lângă complex, doi români discutau despre felul în care ar trebui să arate o cămașă su misura. Deci da, costumul încă e important.

3 comentarii la: “Despre iTUX – Serviciu de închiriat costume pentru bărbați

  1. Giotto

    Cu toate ca din doua inchirieri iti poti lua tu un sacou sau un costum decent se mai ivesc ocazii unde trebuie sa apari putin diferit. Bine de stiut!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *