Pentru prima dată, bucureștenii chiar au două variante bune pentru alegerile la primărie

By | November 27, 2025

Mă gândeam că suntem într-o situație în care n-am mai fost de mult. De obicei nu prea avem pe cine alege și ajungem să votăm răul cel mai mic. De data aceasta avem doi candidați remarcabili, cu activitate solidă și șanse reale: Anca Alexandrescu și Gigi Nețoiu.

Glumesc. Este vorba despre Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu. Mie unul mi-e foarte greu să mă hotărăsc între cei doi.

Ciprian Ciucu a făcut lucruri bune în Sectorul 6. De fapt, Sectorul 6 mi se pare cel mai “performant” sector în momentul de față, unde schimbările sunt cele mai vizibile și mi se pare că se fac într-o ordine logică, nu doar se plantează panseluțe pentru a impresiona trecătorii. A făcut Parcul Liniei, a refăcut promenada Lacul Morii, a refăcut Parcul Crângași, a făcut primul bulevard nou din ultimii 35 de ani din București, a făcut acel târg de Crăciun care este hit etc.

Singurul lucru care mă reține să-l votez pe Ciucu este partidul. Vine dintr-un partid de hoți, un fel de satelit al PSD-ului în ceea ce privește sifonarea de fonduri publice și numirile în funcții publice pe cumetrii. Vine din partidul care l-a dat țării pe marele strateg Nicolae Ciucă. Și pe Florin Cîțu, alt experiment de laborator eșuat.

Cătălin Drulă vine din USR. Un partid pe care toată lumea își dorește să-l voteze, dar care-i atât de nesuferit încât constant reușește să-și frângă singur gâtul în mod constant. Măcar spre deosebire de PNL, aici nu avem cazuri documentate de hoție.

În fine, Drulă mi se pare un om competent. Fost președinte al asociației Pro Infrastructura, așa a ajuns să fie consilierul lui Cioloș pe teme de infrastructură și să deblocheze multe proiecte de construcții de autostrăzi împotmolite. Apoi a fost Ministru al Transporturilor pe vremea lui Cîțu. Mi se pare că perioada în care Drulă a fost activ în guvern a fost singura perioadă din istoria țării în care construcția de autostrăzi s-a derulat într-un ritm normal, poate chiar alert. Tot pe vremea lui s-au avansat și lucrările la Centura Bucureștiului, care părea deja un șantier abandonat. Și ca o paranteză, mi se pare că tot ce face Grindeanu acum este să continue proiectele lui Drulă.

Singura bilă neagră pe care o are din partea mea este pentru că a ieșit de la guvernare atunci, aducând dezastrele denumite Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu asupra noastră.

Sau altfel spus… singura bilă neagră pe care o avea, pentru că recent am văzut niște atacuri urâte la adresa lui Ciucu, care m-au cam scârbit.

În fine. Dacă-l votez pe Ciucu îmi încalc promisiunea de a nu mai vota niciodată PNL. Probabil va fi un primar bun, dar se va reface iar lanțul de iubire PSD-PNL la Primăria Capitalei.

Dacă-l votez pe Drulă… situația este mai complicată. Mă tem să nu ajungem într-o situație precum cea cu Clotilde la Sectorul 1, în care Drulă se va jura că el vrea să facă treabă, dar consilierii îl vor șicana și îi vor bloca toate proiectele.

Desigur, un alt risc ar fi ca aceste două alegeri bune să divizeze voturile aceleiași tipologii de alegători iar marele câștigător să fie Băluță.

Apropo, ați văzut cât de penibil este Băluță? Adoptă câini, face maraton de pupat băbuțe pe stradă, orice.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Pentru prima dată, bucureștenii chiar au două variante bune pentru alegerile la primărie

  1. Andrei I

    Din ce inteleg, Ciucu e acuzat ca a aprobat in nestire constructii pe unde nu trebuie… iar mai nou, incepe si el sa se laude, ca Ciucă, cu acte de vitejie neadevarate, vezi dezmintirea autoritatilor.
    Sa nu mai zic ca niciunu, nici macar Bolojan, nu vrea sa explice de ce PNL a bagat campania de sustinere a lui Georgescu.

    Reply
    1. Marius Post author

      Știu acuzațiile cu aprobările pentru rezidențiale. Sunt convins că nu este ușă de biserică și că a închis și el ochii la niște șmenuri PSD+PNL. Pactul cu diavolul cum s-ar spune. D-asta nu îl pot vota cu inima împăcată.
      Realitatea însă este că în Sectorul 6 s-a construit muuult mai puțin față de mandatele lui Mutu, Rareș Mănescu și Poteraș. Cel puțin pe vremea lui Poteraș era mafie 100% tot ce se făcea. Chiar mi se pare că în ultimii ani balanța a fost înclinată în favoarea cetățenilor, nu în favoarea mafiei imobiliare.

    2. Andrei I

      Deci pe principiul “a furat, dar a si facut ceva”…. sau “nu a furat la fel de mult ca altii si a si facut ceva”, am inteles…

    3. Marius Post author

      Nu. E pe principiul suspectăm că a făcut ceva, îl privim cu scepticism, dar realitatea este că până acum nu există nicio dovadă în acest sens.

  2. ALin

    Pentru corectitudine, promenada lacul morii e gata doar pe 50%, doar pe partea de crangasi. Bulevardul ala nou, nu e gata, nu are receptia facuta. Etc etc. Pe bulevarde se face des curatenie, pe strazile din spate din ce in ce mai rar. Au inceput sa scoata cosurile de gunoi, erau prea dese..Dar da, comparativ cu alti primari din s6 e ok si e mega mega bun pe partea de marketing. p.s. locuiesc in S6

    Reply

Leave a Reply to ALin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *