Pe strada pe care am biroul s-a format o groapă. De fapt e o zonă în care s-a lăsat asfaltul, pe care eu o consider mult mai periculoasă, că este mai greu de văzut. Strada fiind cu sens unic și cu o cărare cât să treacă nestingherită o singură mașină.
În fine, este de vreo doi ani acea denivelare și o dată la 5 minute aud câte o frână bruscă de la vreo mașină cu gardă joasă care frânează în ultimul moment.
Astăzi au venit s-o asfalteze. A venit un echipaj de la Poliția Locală și o echipă formată din trei sau patru muncitori. Poliția locală a blocat strada în unul din capete și a deviat circulația. Muncitorii au parcat dubița cu remorcă în dreptul gropii.
Au scos flex-ul acela mare care taie asfaltul, au tăiat un pătrat pe asfalt, apoi au scos pickhammer-ul și au spart, apoi au turnat bitum.
Apoi au încărcat resturile de asfalt spart în remorcă și au plecat. Totul a durat o oră pe ceas. Și s-a asfaltat pe una dintre cele mai blocate străzi din București.
Și atunci nu poți să te întrebi decât de ce a trebuit să dureze doi ani ca să se rezolve o astfel de groapă? Sau gândind altfel… imaginați-vă ce departe am ajunge ca națiune dacă am realiza că în două luni putem asfalta tot Bucureștiul. Am obține pacea în Ucraina, am cuceri America, l-am trimite pe Trump la curățat de cartofi și am coloniza Marte!