Firea inaugurează jumătate din Strada Fabrica de Glucoză în stil drive-by

By | June 29, 2020

Săptămâna trecută s-a întâmplat ceva atipic. Firea ne-a oferit prima inaugurare de stradă în stil drive-by, din autobuz. A inaugurat Strada Fabrica de Glucoză pe tronsonul dintre Șos. Petricani și Barbu Văcărescu. Adică nu pe toată, ci doar jumătate.

În primul rând mi se pare hilar să inaugurezi jumătate de stradă. Ca bucureșteni ne-am obișnuit cu atât de multe dezamăgiri, încât pare că merită sărbătorit chiar și un lucru pe jumătate rezolvat. Totuși, de ce să te lauzi acum și să nu aștepți încă două săptămâni? Am două ipoteze pentru asta:

A. Fie restul de stradă nu va fi gata până la alegeri și Firea a ținut neapărat să profite chiar și de o jumătate de ocazie pentru a-și face reclamă.

B. Fie va fi gata în următoarele trei-patru săptămâni, iar Firea nu va rata ocazia să se mai laude încă o dată cu aceeași stradă.

Oricum, revenind la stradă, pare făcută în grabă și proiectată (sau executată) de oameni beți. Trotuarul este foarte îngust, iar în unele locuri sunt copaci și transformatoare electrice care mușcă din el. Evident, sunt zone în care s-a nimerit ca alveola pentru copac și transformatorul să fie în același loc, așa că acolo trotuarul se îngustează și tinde spre zero. Alteori mai răsare câte un stâlp de iluminat în mijlocul trotuarului și tot așa.

Din această cauză probabil că toți pietonii vor ajunge să meargă pe pista de biciclete. Oricum, sunt zone în care pietonii vor trebui să treacă peste pista de bicicletă ca să urce în autobuz, așa că aș spune că pista de biciclete este făcută din nou … doar ca să fie.

În fine, d-abia aștept să văd când se va deschide și a doua jumătate a Fabricii de Glucoză. Până atunci suntem ca în poză:

2 comentarii la: “Firea inaugurează jumătate din Strada Fabrica de Glucoză în stil drive-by

  1. Vlad

    Din ce am vazut sunt niste borduri foarte mici si fara stalpi de protectie ? Se va transforma instant in parcare de smecheri

    Reply
    1. Revo Post author

      Ah, da, plus asta. Nu ai unde să oprești pe toată lungimea străzii, așa că probabil mașinile vor parca pe “pistă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *