Hala Ford prinde viață: One Gallery arată aproape finalizată. Am făcut poze cu stadiul lucrărilor

By | November 15, 2025

Am trecut recent pe lângă Hala Ford și am rămas surprins de cât de mult a avansat proiectul One Gallery: clădirea arată aproape finalizată, iar transformarea este spectaculoasă.

hala ford 2025

Mi s-a părut atât de schimbată încât am decis să o fotografiez din toate unghiurile – inclusiv de sus – ca să vedeți exact cum arată acum. Ce vedeți în poza de mai sus este latura dinspre One Floreasca Towers:

Aici puteți vedea aceeași intrare din alt unghi:

Hala Ford intrare Floreasca

După cum puteți vedea, pereții exteriori sunt finisați, geamurile sunt toate montate, la fel și ușile.

Iar mai jos puteți vedea latura dinspre Banul Antonache, care este și ea destul de finisată, deși este partea din spate a clădirii, care este mai ferită de privirile trecătorilor:

Hala Ford văzută dinspre Banul Antonache

Iar așa bănuiesc că o știe cea mai multă lume, privită dinspre Calea Floreasca:

Dar nu m-am oprit aici. Am vrut să văd cum arată din toate unghiurile, așa că am urcat și sus:

hala ford de sus

Hala Ford din Floreasca a fost prima fabrică Ford cu o linie de asamblare din Europa de Est. Terenul pe care este a fost cumpărat de însuși Henry Ford în anul 1934, iar în fabrica s-a deschis în 1936. Primul model Ford produs în România a fost Ford V8, iar în această hală a lucrat inclusiv Regele Mihai, cu un program special de două ore pe zi.

Din păcate a funcționat doar până în 1948, când România a intrat sub influență sovietică, iar fabrica Ford a fost închisă. Ulterior aici a funcționat întreprinderea Automatica, iar hala a devenit cunoscută drept Hala Automatica. Până prin anii 2000, când a fost abandonată complet.

Terenul, cu tot cu hală a fost cumpărat de One United Properties, care după ce a construit clădirile din complexul One Floreasca a început și lucrările de restaurare la Hala Ford. Mă rog, restaurare sau demolare și reconstrucție, nu se știe exact, pentru că la un moment dat am făcut o poză din unul din turnuri, iar interiorul clădirii arăta așa:

hala ford interior

Inițial aici trebuia să fie un mare hipermarket Auchan, dar se pare că s-a renunțat la acel proiect iar destinația finală a halei va fi de tip food hall (Marketta Food Hall), cu terase, restaurante, dar și spații de co-working și un mini-muzeu dedicat Halei Ford. Proiectul are și un site, unde puteți găsi randări cu interiorul.

Cu aproximativ 6000 de metri pătrați destinați, ar trebui să fie cel mai mare food hall din Europa de Est. Teoretic, site-ul proiectului spune că deschiderea va fi în toamnă 2025. Eu zic că-s slabe șanse și că în cel mai bun caz va fi un soft launch în decembrie. Rămâne de văzut.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Hala Ford prinde viață: One Gallery arată aproape finalizată. Am făcut poze cu stadiul lucrărilor

  1. eBogdan

    va fi un fel de piata publica ? gen de unde poti face “piata” dar si cu restaurante, berarii etc? Sau care e conceptul ?

    Reply
    1. Marius Post author

      Nu cred că vei putea face piața. Vei putea doar să alegi la ce restaurant vrei să mănânci. Și probabil cel mult să iei la pachet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *