Nu uitați de jocurile gratuite de pe Epic Store

By | December 23, 2023

Dacă ești gamer, probabil că știi deja despre ce este vorba. Acesta-i doar un reminder ca să descarci jocul 🙂

Dacă nu ești gamer, îți spun eu pe scurt că în fiecare an, în preajma Crăciunului, Epic Store oferă câte un joc gratuit pe zi. Anul acesta vor oferi 17 jocuri gratuit. Au pornit pe 19 decembrie și le vor oferi până pe 4 ianuarie.

Jocul de astăzi se numește “art of rally” și din ce văd în video de prezentare nu-i vreo capodoperă. Cel puțin nu din punct de vedere grafic.

Însă de-a lungul timpului Epic a oferit jocuri gratis precum: Bioshock, Tomb Raider, Metro 2033, Fallout, Just Cause IV, Death Stranding, Control, Borderlands și evident … GTA V, care le-a dat daună la servere în momentul în care l-au oferit gratis. Eu le-am descărcat pe toate cele enumerate și în același timp am ratat multe jocuri bune.

Ca idee, titlurile cu adevărat interesante sunt oferite cadou sunt oferite pe 24 și 25 decembrie. Anul trecut a fost Metro: Last Light Redux pe 24 decembrie și Death Stranding pe 25 decembrie. Însă și pe 5 ianuarie au oferit Dishnored.

La fel de bine, dacă vă doriți să cumpărați un joc nou, vedeți că au și un cupon care până pe 10 ianuarie oferă 33% reducere pentru orice achiziție peste 14.99$.

În concluzie, dacă aveți timp liber de sărbători, stați cu ochii pe Epic Store și poate mai găsiți ceva nou de jucat.

Timp să fie.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Nu uitați de jocurile gratuite de pe Epic Store

  1. Dragos

    Multumesc! Uitasem de campania lor anuala. Abia acum am luat pe asta cu rally.
    Las un tab deschis sa le iau zilnic pe cele care urmeaza

    Reply

Spune-ți și tu părerea: