Noi nu prea facem cumpărăturile din Kaufland. Cumva, este mai mereu un alt magazin în apropiere, așa că ajungem foarte rar la Kafuland. Scriu acest disclaimer în caz că ceea ce scriu poate nu este ceva nou pentru un client uzual de Kaufland.

Dar… azi de dimineață am intrat în Kaufland Barbu Văcărescu și o fată m-a întrebat dacă nu vreau bilete la Saga Festival (care acum se numește Saga by Kaufland). Am întrebat-o ce trebuie să faci pentru bilete și mi-a arătat o listă de băuturi pe care dacă le cumperi, primești bilete la Saga.
Dintre băuturi îmi aduc aminte de Bubu (dar doar un anumit sortiment), gin Malfy (tot așa, un anumit sortiment), Havana Club, Chivas, vodka Absolut și parcă erau și alte whiskey-uri mai entray level. Oricum, mi-am dat seama că toate erau branduri din portofoliul Pernod Ricard. Din ce mi-am dat seama, cel mai avantajos era să cumperi o sticlă de Absolut (~47 lei) și practic cumpărai un bilet la Saga cu ~47 lei.
Nu știu însă dacă primeai bilet de o zi sau abonament, nu am cerut prea multe detalii, pentru că eram sigur că voi găsi informații pe undeva online. N-am găsit însă nicăieri pe site-ul Kaufland sau pe pagina lor de Facebook ceva relevant.
În concluzie, dacă vreți bilete la Saga cu ~47 lei, mergeți în Kaufland, și în zona raionului de băuturi, veți întâlni pe cineva care vă va întreba dacă vreți bilete la Saga 🙂
Teoretic, Sava Festival va avea loc în perioada 21–23 august 2026 la Arena Națională din București.
Teoretic, prețurile pentru biletele la Saga sunt următoarele:
- Abonament Acces General – 499 lei;
- Abonament VIP – 1199 lei;
- Bilet pe zi Acces General – 199 lei (indisponibil);
- Bilet pe zi VIP – 489 lei (indisponibil).
Tot teoretic, dacă nu se anulează ca în alți ani, la Saga ar trebui să vină:
- Tyga
- Sickick
- Diego Miranda
- Aly$hia
- Italobrothers
- Charles B
- Mattn
- Honey Gee
- Faustix
- Cuebrick B2B Madism
- Cuebrick
- Madism
- Lilly Palmer
- Yves V
- Eran
Nu mi-aș face însă speranțe prea mari că se va ține festivalul sau că va fi cu acești artiști. Cred că această variantă cu bilet cadou la o băutură este cea mai potrivită variantă. Dacă nu se mai ține festivalul, măcar ai rămas cu băutura 🙂 Spuna asta pentru că istoricul acestui festival arată cam așa.