Mersul pe trotinetă electrică prin București se va schimba. Posibil chiar să fie nevoie să venim cu casca în ghiozdan pentru a le închiria.

Se pare că “oamenii răi”, în frunte cu Ciucu, le-au pus gând rău trotinetelor electrice din București.Consiliul General al PMB a aprobat marți un nou regulament pentru închirierea trotinetelor electrice.

Principalele noutăți sunt:

  • Trotinetele electrice nu se mai pot închiria persoanelor sub 18 ani.
  • Trotinete vor plăti o taxă de autorizare anuală de 5.000 de lei, plus 0,75 lei pe zi pentru fiecare trotinetă aflată în exploatare pe domeniul public. Primăria poate limita numărul de trotinete autorizat, iar zonele în care operatorii amplasează trotinetele trebuie avizate de Comisia Tehnică de Circulație.
  • Dacă utilizatorul lasă trotineta într-un loc nepermis. în două ore operatorul trebuie să vină să o ia.
  • Parcarea este interzisă în stațiile de transport public, pe trecerile de pietoni, în intersecții și în apropierea acestora, pe spațiile verzi, pe carosabil, pe pistele pentru biciclete și în locurile în care sunt blocate accesele pietonilor sau ale autovehiculelor.
  • Pe trotuarele cu o lățime de cel puțin doi metri, trotinetele pot fi lăsate numai dacă rămâne un culoar pietonal liber, continuu, de minimum 1,5 metri.
  • În apropierea mașinilor parcate, distanța dintre trotinetă și autoturism trebuie să fie cel puțin egală cu înălțimea trotinetei, pentru a preveni lovirea mașinii în cazul răsturnării.
  • Circulația pe trotuar este interzisă, cu excepția pistelor pentru biciclete amenajate pe acesta.
  • Se interzice folosirea de către utilizator de accesorii sau dispozitive mobile (telefon, smartphone, tablete, etc), inclusiv căști audio, atunci cand conduce o trotineta electrica închiriată în regim self-service. 

Nu în ultimul rând, operatorul trebuie să restricționeze din aplicație circulația și parcarea în Centrul Vechi, iar municipalitatea poate stabili ulterior și alte zone restrictive. Toate regulile, inclusiv comentariile lui Ciucu, le puteți găsi pe Hotnews.

Mi se par de foarte mult bun simț regulile, pentru că trotinetele electrice au luat-o razna iar operatorii nu fac nimic ca prevină disconfortul creat de ele. De exemplu am văzut nenumărate rânduri când o trotinetă e parcată de-a curmezișul pe un trotuar de 1 metru lățime. De exemplu:

În paralel, conform news.ro, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă a parlamentarilor AUR care introduce obligativitatea purtării căştii de protecţie pentru toţi conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice, indiferent de vârstă, precum şi pentru bicicliştii cu vârsta sub 16 ani atunci când circulă pe carosabil.

Deși legea este inițiată de AUR, nu-i o idee rea. Și mie mi-ar plăcea să văd mai multe persoane pe trotinete electrice cu căști. Îi protejează și pe ei… și în cazul unui impact cu o mașină, poate se reduce riscul ca șoferul (fie el vinovat sau nevinovat) să îi aibă pe conștiință. Dar noi nu avem problemă cu legile. Legi mai avem, chiar și pentru trotinete electrice. Partea cu sancțiunile ne cam omoară. De exemplu trotinetele electrice circulă în continuarea nestingherite prin Herăstrău iar eu n-am văzut până acum pe cineva care să fie sancționat pentru asta.

Ce nu prea îmi pot da seama este care ar fi mecanismul prin care s-ar mai putea închiria trotinete electrice legal. Ce faci? Vii cu casca de acasă? Lasă operatorii acestor trotinete și o cască prinsă de fiecare trotinetă?

Mă rog, mai e mult până ca această lege să se transpună în realitate. Mai trebuie adoptată și de Camera Deputaților și apoi promulgată.

Adaugă revoblog ca sursă preferată în Google News

Un comentariu la „Mersul pe trotinetă electrică prin București se va schimba. Posibil chiar să fie nevoie să venim cu casca în ghiozdan pentru a le închiria.”

  1. vlad

    Dar se vor aplica regulile ? Cine va constata si da sanctiuni ?

    De asemeni, mi-ar placea ca Ciucu sa interzica pacanelele in Bucuresti.

    Reply ↓

Lasă un comentariu