Merită să cumperi un aspirator de frunze?

By | October 11, 2017

Pentru că nu-mi place să mătur frunze, anul trecut am cumpărat un aspirator de frunze care are și suflantă. Cel pe care l-am cumpărat se numește Fieldmann și nu mai este în stoc la eMAG. Însă acest Heinner este echivalentul lui, la același preț.

Înainte să dau comanda am citit review-urile și am fost intrigat de numărul mare de comentarii în contradictoriu: ba că-i foarte bun, ba că nu-i bun de nimic. Având în vedere că 170 lei nu este o sumă foarte mare, am zis că merită să încerc. Este exact așa cum mă așteptam: aspiratorul este bun, dacă știi ce așteptări trebuie să ai de la el și cum să-l folosești.

Minusuri:

  • Este zgomotos, eu evit să-l folosesc între orele de liniște;
  • Când aspiră frunzele face și praf (se vede și în poză), deci nu-ți imagina că-l folosești în cămașă;
  • Dacă nu îl apropii destul de mult de frunze le suflă în loc să le aspire;
  • În timp ce aspiră frunzele, le și mărunțește, deci eu dau castanele la o parte înainte să încep, și mă feresc să aspir deasupra pietrișului;
  • Are cablul foarte scurt (trebuie un prelungitor);

aspirator frunze

Plusuri:

  • Face în cel mult 15 minute treaba pe care altfel o făceam într-o oră;
  • Am aspirat din greșeală ambalaje și bucăți de polistiren, nu s-a stricat;
  • Am aspirat din greșeală și apă (nu credeam că are putere așa de mare) și nu s-a stricat

Îl folosesc ca să aspir o suprafață plană de 6 metri pătrați, cam o dată la două săptămâni. Am încercat să suflu cu el zăpada de pe mașină, dar nu este eficient. Dacă nu îl sprijin în roți, e destul de greu. Sacul este destul de încăpător și îl golesc o dată la 5-6 aspirări. Ca putere mi se pare suficient, îl folosesc la viteza 3/5. Nu îl pun pe 5 decât dacă e vreo frunză mai mare care se lasă greu. Sunt convins însă diferență de preț între acesta și cele mai scumpe este justificată.

În concluzie, nu m-aș mai întoarce la măturat frunze 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Merită să cumperi un aspirator de frunze?

  1. Giovani

    Acelasi model ca al tau l-am gasit la Praktiker cu 109 lei…Cochetam cu ideea de a cumpara un asemenea aspirator de vreo cativa ani..Articolul tau m-a convins sa o fac 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      La 109 lei, dacă mai are și 2 ani garanție, chiar nu trebuie să ai regrete dacă se strică după 🙂

  2. Vlaicu Cristian-Giovani

    L-am folosit ieri pentru prima data si pot spune ca sunt aproape multumit. Ideal este sa aduni cat de cat frunzele si apoi sa le aspiri. Bine, eu am si o curte de vreo 250 mp si frunzele cad unde vor ele nu intr-un singur loc…dar pentru colturi si locuri inguste – cum ar fi de ex intre gard si garaj unde am jumate de metru e perfect. Ca idee pentru 110 lei e prea bun.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: