De ce vă sfătuiesc să spălați des mașina și iarna (poate chiar mai des decât vara)

By | January 8, 2026

Eu în general spăl mașina pentru că vreau să arate bine. Sau măcar să nu arate rău 😂 Bănuiesc că și voi la fel, nu?

Nu-s genul care bibilește zilnic la mașină, nu-s nici genul care o neglijează total, însă în general sunt (sau eram) de părere că spălatul mașinii este o activitate aproape inutilă dacă locuiești în București și nu o ții în garaj.

Din această cauză eram de părere că nu are rost s-o speli iarna, pentru că iarna mai mereu plouă, iar când nu plouă și ninge, e și mai grav, că mereu este mâzgă pe jos care inevitabil ajunge și pe mașină. Practic este imposibil să ai mașina curată iarna, deci ce rost are s-o mai speli, nu?

Ei bine, nu-i chiar așa. Am observat la bătrânul Duster că modul în care a ruginit nu a fost deloc liniar. Adică au fost ani în care n-a apărut nicio urmă nouă de rugină pe mașină și au fost ani în care am găsit foarte multe zone peste care a trebui să dau cu convertor de rugină.

Și au fost fix anii în care, fiind ocupat cu activitățile celui mic, am neglijat-o și nu am mai apucat să mă ocup de ea.

Teoria mea este că rugina mai pronunțată în unii ani decât în ceilalți a fost cauzată de materialul antiderapant cu care se dă pe șosele atunci când ninge. Adică au fost ani în care am făcut un drum la munte prin decembrie sau ianuarie și apoi din lipsă de timp n-am mai spălat-o până în februarie sau martie.

Rezultatul? Multă rugină.

Până la urmă acel material conține sare, iar sarea corodează. Așa că sfatul meu este ca dacă vreți să preveniți apariția ruginii, să spălați mașina cât mai des, mai ales iarna, și mai ales după ce ați făcut un drum pe șosele înzăpezite.

Eu acum mi-am propus ca orice drum lung să se încheie cu o vizită la o spălătorie. Nu-i tocmai comod, că uneori ajungi după drum și d-abia aștepți să te relaxezi, sunt convins că nu o să îmi reușească de fiecare dată, dar măcar a doua sau a treia zi dacă o spăl, tot e bine.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “De ce vă sfătuiesc să spălați des mașina și iarna (poate chiar mai des decât vara)

  1. Radu Butiulca

    Atunci incearca si o spalatorie care poate sa spele sub masina, sasiul intr-adevar rugineste de la solutiile de pe strazi, dar nimeni nu spala ca nu prea sunt aparate de-alea la spalatorii.

    Reply
    1. Marius Post author

      Da, ideal și caroserie. Aparatele acelea sunt la spălătoriile automate de obicei, doar că majoritatea selectează programul de bază și nu prea selectează nimeni și “spălare șasiu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *