Nici măcar o vedetă nu sunt în stare să recunosc

By | June 2, 2014

La DreamHack, era un tip mai ciudățel în stânga mea care se chinuia să facă o poză. Era cu copilul și încerca să-și facă un selfie ținându-l pe cel mic pe genunchi. Se tot dezechilibra așa că m-am oferit să-l ajut.

I-am făcut o poză, apoi încă una, că prima ieșise mișcată. Mi se părea că-l recunosc vag de undeva pe tip dar nu știam de unde să-l iau. Mă rog, i-am făcut poza, l-am întrebat dacă este mulțumit de ea și i-am dat telefonul înapoi. Mi-a zis un fel de “mulțumesc”, dar cu un accent mai ciudat și apoi s-au îndepărtat amândoi.

În două minute trece o cireadă de reporteri, camere și microfoane pe lângă mine. “Mai e aici? A plecat? Ah, uite-l acolo în colț.”. După ce i-au pus microfoanele în față și i-au rostit numele m-am prins și eu cine era. Iar apoi am văzut și poza făcută de mine pe contul lui de facebook.

Da oameni buni, nici măcare pe Wilmark nu sunt în stare să-l recunosc. Și despre el nu poți să zici că are vreo față comună. Așa că dacă ne întâlnim pe stradă și nu vă salut, să nu vă supărați. E posibil să vă fixez cu privirea dar eu să fiu cu mintea în altă parte.

P.S: Eram convins că Wilmark improvizează accentul ăla special ca să pară mai interesant la TV. Se pare că nu este așa. Și are un HTC One.

 

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: