Palatul Ştirbey și balul nostru de absolvire

By | June 25, 2013

Motivul pentru care am fost absent week-end-ul acesta de pe blog a fost balul de absolvire al facultății de electronică. Sâmbătă seara a fost balul iar eu mi-am luat și duminica liberă pentru a savura victoria.

A fost tare frumos. Articolul îl scriu ca să vadă și ăștia mici ce îi paște dacă au răbdare să termine facultatea. Şi eventual ca să mai aud și alte păreri din partea colegilor. Poate am ratat eu ceva.

În cazul de față cred că locația a făcut o bună parte din impresie. Am mai fost în multe locuri frumoase, dar pot să spun că domeniul Ştirbey este cea mai reușită combinație. M-am simțit mai bine decât la Crown Plaza sau Marriot. Are și ceva burghez, are și elemente moderne și cel mai important: ai unde să te plimbi dacă te-ai plictisit de evenimentul pentru care ai venit. Domeniul conține palatul propriu zis, sala Regina Maria (unde am fost noi), castelul de apă, o capelă și două pavilioane. Într-unul dintre ele chiar era o nuntă. Eu am sugerat să furăm mireasa și să cerem în schimb un osciloscop sau 10.000€. N-a fost nimeni dornic de îmbogățire rapidă. Dar nu mă credeți pe cuvânt cu privire la domeniu, evitați Cișmigiul și dați o fugă aici într-un week-end. Se poate vizita. Mai multe aici.

admitere_4

Locația ca locația, dar vorba proverbului: electronistul sfințește locul. Mi-a plăcut cum ne-am prezentat, dragi colegi. A fost altceva față de banchetul de sfârșit de liceu. Parcă acum stau cum trebuie costumele pe noi. Şi vorba unui coleg: “Ce face o rochie dintr-o fată…”. M-am bucurat că nu au fost derapaje vestimentare, că toți ați fost decenți. Surprinzător, nici băutura n-a făcut victime. Nu aș fi crezut așa ceva, mai ales că a fost Open Bar.

admitere_2

Şi organizarea mi-a plăcut. DJ-ul nu a fost chiar prost, sau poate am avut noi chef de dansat. Mâncarea a ajuns pentru toată lumea, ba chiar a mai rămas. Nu cum spuneau instigatorii: “mâncați cât apucați, am înțeles că la balul automaticii s-a dus repede”. Mi-a plăcut fântâna de șampanie de la început. Şi cea de ciocolată. Şi curcanii cu artificii. Din păcate au fost ceva probleme cu băutura în sensul că barmanii rămâneau în permanență ba fără gheață, ba fără pahare. Pe mine nu m-a deranjat. Nici măcar a patra oară când am ajuns la bar și s-a dat ultimul pahar chiar în fața mea. Cei care au venit puși pe băut au devenit totuși cârcotași. Eu chiar și așa, le dau 9/10 organizatorilor.

admitere_3

Din păcate nu prea am multe poze, pentru că fotograful oficial al seriei G nu are timp să le developeze. Ca și mine, este ocupat cu licența zilele astea. Oricum, vă spun eu: a fost foarte frumos. Ce ziceți, facem și reuniunea de 10 ani tot aici ?!

absolvire1

4 comentarii la: “Palatul Ştirbey și balul nostru de absolvire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *