Dacă nu aveți un PlayStation 5 și intenționați să cumpărați unul, cred că ar fi bine să faceți achiziția mai devreme decât mai târziu. Sony a anunțat oficial că va crește prețurile începând cu 2 aprilie.

Presupun că știți deja motivul: criza memoriilor și probleme cu lanțurile de aprovizionare. De altfel, nu este prima dată când Sony crește prețul pentru PlayStation 5. Chiar eu am mai scris pe aici și am cumpărat unul chiar înaintea unui astfel de anunț.
Prețurile din momentul de față sunt următoarele:
- PlayStation 5 Digital (fără disc) ~ 2.500 lei;
- PlayStation 5 (cu disc) – 2.800 lei;
- PlayStation 5 Pro – 4.000 lei (dacă îl găsiți pe undeva)
Sony spune că noile prețuri vor fi următoarele:
- PS5 Digital Edition – €599.99
- PS5 – €649.99
- PS5 Pro – €899.99
În concluzie, după scumpiri, probabil că PS5 Digital va fi undeva pe la 3000 – 3100 lei, PlayStation 5 cu disc va ajunge pe la 3.300 lei iar PlayStation 5 Pro pe la 4.500 – 4.600 de lei.
Bineînțeles, va crește și prețul pentru PlayStation Portal, iar noul preț pentru Europa va fi 249 €.
Ce să zic, mă felicit că am cumpărat PS5 la începutul ciclului de viață. În anii trecuți consola se ieftinea pe măsură ce trecea timpul, însă se pare că pentru PlayStation 5 situația stă exact pe invers. S-a lansat din start cu stocuri destul de mici (dacă vă mai aduceți aminte ce nebunie a fost la lansare), iar pe măsură ce trece timpul, prețul consolei crește.
Eu am luat PS5 în 2022 și m-am jucat de toți banii până acum. Am jucat Horizon Forbidden West, God Of War Ragnarok + DLC-ul, ambele Alan Wake-uri, iar Alice a jucat câteva jocuri Assassin’s Creed. Și simt că am mai jucat câteva, dar nu îmi vin acum în minte.
Oricum, dacă vreți un PS5, eu nu aș aștepta în speranța că-i va mai scădea prețul de Black Friday. Probabil că de Black Friday va ajunge în cel mai bun caz la prețul de azi, de dinainte de scumpiri.

Eu am prins pe Amazon.de un Pro la 700 euro, era și bundle cu Fifa, in noiembrie anul trecut…
Și încă nu am scos la vânzare PS5-ul normal, deci poate reușesc să scot mai mulți bani pe el cu noile prețuri 😀