PME Legend – haine pentru bărbați normali

By | October 17, 2017

Hai că am făcut-o și pe-asta. Am primit o invitație pentru lansarea unui brand nou de haine, și pentru că n-am fost niciodată la un eveniment pe zona fashion de când am blogul, m-am dus. De fapt, m-am dus și pentru că mi-a plăcut foarte mult clipul de mai jos. E atât de american-ish încât m-a convins.

Și ce să vezi? Când am ajuns la eveniment (Magazinul Legend din AFI Cotroceni – să nu credeți că era prin Nevada), oameni normali în jurul meu. Nici urmă de fashioniștii extravaganți sau de papuci cu puf.

magazin PME Legend România

Hainele arată bine. Blugii nu sunt genul de pantaloni super-slim-fit pentru băieței care au piciorul mai finuț decât brațul meu. Nu sunt nici rupți, nici cu paiete. Cămășile, puloverele și bluzele, la fel, par normale. Mi-a cam rămas gândul la o geacă de piele și la ghetele alea maro.

Singura problemă este că normalul este cam scump. Blugii de la PME Legend sunt 450 de lei, cămășile 360, ghetele 720 de lei, jacheta de fâș 900 de lei, cea subțire de piele este 900, iar cea a lui Tom Cruise este 3.400 de lei. Totuși, pielea este 100% naturală, așa că pentru articolele din piele, prețul poate nu este așa de mare.

Și totuși … ghetele maro…

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “PME Legend – haine pentru bărbați normali

  1. George2

    wow! al doilea articol unde vad PRETURI? (de cand citesc acest blog 12.10) wow, ai intrat in bara de favorite!! si culmea mai si spunem ca e scump?woooooow, @nwradu invata de aici!!!

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut, bine ai venit! Ştiu că și Radu scrie prețurile de regulă. Și eu mă feresc de regulă să mă pronunț cu privire la ceva scump/ieftin pentru că e relativă chestia asta. Depinde de buzunarul fiecăruia 🙂

Spune-ți și tu părerea: