Primele imagini cu o șină de la trenul către aeroportul Otopeni

By | June 3, 2020

Mai țineți minte vremurile când aveam probleme de genul “nu va fi gata trenul până la Otopeni înainte de EURO 2020”? Fast forward până în iunie 2020, autoritățile au scăpat de responsabilitate ca printre urechile acului și de această dată.

EURO 2020 ar fi trebuit să înceapă pe 12 iunie, însă a fost amânat pentru 11 iunie 2021. Iată, așadar, șansa noastră de a ne încadra în timp cu lucrările pentru trenul care va duce către Otopeni.

Așa că dacă vă era dor să vedeți cum mai arată aeroportul Otopeni, Bucharest Airports a publicat astăzi câteva fotografii cu viitoare șină de tren.

Se pare că de lucrat s-a lucrat cât de cât. Avem chiar și o scară rulantă care va duce către ultimul etaj al parcării. Nu rămâne decât să sperăm că ne vom încadra în timp. Să sperăm că nu va fi nevoie să se mai amâne EURO încă o dată pentru a fi și noi gata cu un amărât de tren către aeroport 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: