Starlink se aproprie și mai mult de România

By | March 18, 2022

În toată agitaţia generată de războiul de lângă noi, mi-a scăpat ştirea care spune că Starlink a fost autorizat în România de ANCOM. Zvonurile erau de anul trecut, dar acum practic avem confirmarea.

Orice operator de servicii de telecomunicaţii de pe teritoriul ţării noastre trebuie mai întâi autorizat de ANCOM. Iar această autorizare înseamnă că practic Starlink a primit licenţă pentru a opera în ţară. De altfel dacă intraţi pe site-ul Starlink şi introduceţi o adresă din Bucureşti, aflaţi şi care este data preconizată de lansare:

starlink romaniaUPDATE: Starlink este live de astăzi, 8 aprilie, în România. Am mirosit eu ceva, chiar dacă pe site-ul lor scria 2023 🙂

Cât costă abonamentul lunar la Starlink?

Mult. Cam 99$ pe lună. Mai întâi trebuie să faci un depozit de 99 de dolari, iar ulterior va trebui să achiziţionezi tot echipamentul, care costă 500 de dolari (din care se scade depozitul). După ce ai făcut asta, nu vei plăti lunar decât 99 de dolari.

Ce viteză oferă Starlink?

Mică. 150 Mbps download şi 25 Mbps upload. Posibil să crească la 1Gbps însă în timp şi probabil doar în anumite zone.

Da, Starlink este scump şi viteza este mică, dar avantajul serviciului este de fapt că te poţi conecta la el de absolut oriunde. Din deşertul din California şi până în cine-ştie-ce vârf de munte izolat din România. Bănuiesc că se vor găsi utilizări şi în România. Probabil cabane sau pensiuni din vârf de munte, unde internetul pe fir n-ar ajunge niciodată iar datele mobile nu există. Costul poate deveni şi mai digerabil dacă este împărţit la mai mulţi utilizatori. Şi un alt avantaj ar putea veni din faptul că poţi strânge echipamentul (care de fapt e doar o antenă parabolică) şi poţi pleca oriunde cu el.

UPDATE: No you can’t! E geoblocked.

Sunt curios cum va merge şi ce bază de utilizatori vor avea în România. Că în SUA este mai uşor de vândut. Acolo e ţara mai mare, mai multe zone remote, internet mai prost per total şi costuri mai mari pentru acel internet mai prost. Dar noi avem o ţară mai mică unde internetul are deja viteză foarte mare cu preţuri foarte mici.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Starlink se aproprie și mai mult de România

  1. Big T

    Am discutat in vara cu cineva de la o cabana ‘in varf de munte’, unde nu exista semnal, care abia astepta Starlink.
    Acum spunea ca are o solutie de internet prin satelit, dar este facturat per GB consumat si il costa foarte mult.

    Reply
  2. Dan

    Prețurile sunt cele vechi, acum echipamentul este 600$ și abonamentul 110(sau115)$.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: