Top 10 personal pentru cele mai bune telefoane din 2015

By | December 28, 2015

Juriul nu a avut o misiune ușoară. După sarmale, cârnați și multe sticle de vin, în sfârșit a deliberat. Consider că în anul care tocmai ce trece pe lângă noi s-a pus accentul pe design în primul rând. Iată cum ar arăta topul meu personal.

Notă: dacă aveți o problemă cu ordinea primelor două locuri, faceți o rocadă și viața va fi din nou frumoasă.

1) Samsung Galaxy S6 Edge+

Telefonul cu cel mai lung nume din univers este destul de bun. Ok, este foarte bun. Eu rămân în continuare îndrăgostit de Note 5, însă din cauză că nu a fost destinat pieței din Europa, probabil că nu beneficiază de garanție de producător din partea Samsung, așa că nu vi-l pot recomanda.

2) iPhone 6S

Ştiti cum e gluma aia, cum ar fi să așteptăm anul 2016 și să aflăm că de fapt am trecut în anul 2015S? Totuși, 6S merită locul doi în top, măcar pentru force touch.

3) Nexus 6P

Tocmai ce l-am primit la teste și sunt atât de impresionat, încât am curaj să îl pun direct pe locul 3 în top. Nexus imprint este, după părerea mea, cea mai avansată metodă de autentificare pe baza amprentelor dintr-un telefon. Singurul lucru care îl trage în jos este dimensiunea.

4) LG G4

LG a avut curaj să pună piele pe spatele unui telefon, după doi ani în care Samsung s-a jucat cu bățul în țărână și a apelat la tot felul de subterfugii. Este primul telefon din top care are bateria detașabilă și slot de card microSD. Playin’ it old school.

5) Sony Xperia Z5

Sony face în continuare ceea ce știe să facă mai bine. Dispozitive frumoase, sobre și scumpe. Însă le face atât de bine încât are curaj să le adauge și certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf. Şi asta fără să facă rabat la design.

6) ASUS Zenfone 2

Coreenii Taiwanezii se îndreaptă spre rețeta succesului cu pași mici dar siguri. Am testat și eu Zenfone 2 și probabil este singurul telefon roșu pe care l-aș cumpăra vreodată. Singurul dezavantaj pe care îl văd este mărimea. Dar prețul este imbatabil.

7) Lumia 950 XL

Microsoft merită un loc în top cu flagship-ul lor. L-am inclus în primul rând datorită suportului pentru Microsoft Continuum (posibilitatea de a folosi un telefon pe post de PC). De asemenea, terminalul este solid ca specificații. Dar ce ne facem cu ecosistemul ăla jenant de aplicații?

8) LG G Flex 2

A doua iterație a seriei G Flex a păstrat doar părțile bune, cum ar fi designul curbat și specificațiile foarte bune, și a eliminat partea foarte nasoală, îmbunătățind calitatea display-ului P-OLED, care face într-adevăr telefonul o bijuterie.

9) Nexus 5X

USB Type C, cameră bună ca specificații și suport nativ pentru Android 6 Marshmallow. Nu m-am putut decide dacă să-l pun în locul lui G Flex 2. Cred că în cele din urmă prețul mai mare pentru Nexus 5X m-a ajutat să mă decid.

10) BlackBerry Priv

Probabil că este a zecea oară când numim un telefon “ultima șansă pentru BlackBerry”. Mie mi-a plăcut Priv-ul pentru că arată că în sfârșit compania canadiană și-a dat seama că greșește cu sistemul lor de operare fudul. Dar oare și-au dat seama prea târziu? Acest telefon reprezintă ultima șansă pentru BlackBerry …


După cum vedeți, topul este un cocktail ultra-subiectiv. Am amestecat telefoane de top cu modele cu raport bun calitate-preț. Încă o consecință a faptului că topul a fost realizat de mine este prezența numeroasă a telefoanelor cu display mare, a phablet-urilor.

Am uitat ceva? Sunt și alte telefoane care ar merita o mențiune? Aștept să mă trageți de mânecă printr-un comentariu. 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Top 10 personal pentru cele mai bune telefoane din 2015

Spune-ți și tu părerea: