Unde schimb display-ul la telefon?

By | August 22, 2016

De-a lungul timpului m-au întrebat mai multe persoane dacă știu unde se poate schimba un display de telefon la un preț decent. N-am știut ce să le spun pentru că nu m-am lovit niciodată de această problemă.

Acum, tot din categoria “întreb pentru un prieten” (de fapt pentru doi), m-ar interesa și pe mine să știu dacă există vreun loc miraculos care nu cere pe manoperă prețul unui telefon nou. În ambele cazuri cred că s-ar rezolva doar cu schimbarea de digitizer-ului, dar nu cred că stă nimeni să separe sticla de display și apoi s-o lipească pe cea nouă.

Așa că vă întreb dacă până acum v-ați schimbat pe undeva display-ul la telefon și dacă ați fost mulțumiți de operațiune. Mă interesează modelul telefonului, prețul total al operațiunii (display + manoperă) și locul în care l-ați schimbat.

7 comentarii la: “Unde schimb display-ul la telefon?

  1. Mihai

    Până acum am schimbat pentru un G2 display-ul la Orange – 500 de lei. A doua oară când l-a spart sotia l-am vândut pe OLX cu 180 de lei (telefonul) 🙂 Am căutat si eu sa schimb doar touch-ul pt ca display-ul nu avea nimic, dar nimeni nu a vrut să facă doar asta, au zis ca riscă să spargă display-ul la separare.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ah, da chiar, bună idee, la service-ul Orange nu m-am gândit să întreb, știu că sunt profesioniști. Mai cunosc o persoană care și-a spart display-ul la G3 și pe cineva care și-a spart display-ul la G4. I see a pattern here 🙂

      Ideea este că display-ul pentru unul din telefoane (cu tot cu ramă) este 115 lei pe eBay. Dezavantajul este că vine în 3 săptămâni și că dacă are vreun defect stai încă 3 săptămâni până îți trimite chinezul altul. Pe lângă asta, e destul de minuțioasă operațiunea, sunt multe șurubele de desfăcut. Aș fi vrut să dau 300-400 de lei unui service care să facă mai rapid asta și să ofere și garanție. Dacă nu, n-am nicio jenă să mă apuc să-l desfac 🙂

  2. dragos

    Un service profi si care nu m-a dezamagit niciodata : service Adexpert http://www.agsm.ro zona Tineretului. Am avut de-a face cu el de cativa ani si ultima data vineri cand am schimbat sticla la un iphone 6 cu 350ron la care am garantie 12 luni. Am factura daca e nevoie de dovada.

    Reply
    1. Revo Post author

      Mersi dragoș, nu e nevoie de factură, Doamne ferește! Prețul e bun, dacă dau și garanție e super.

  3. Giotto

    Eu am pus mana pe telefon si am intrebat ce repara si cum repara. Asta te sfatuiesc sa faci. Suna la un service autorizat, asta ca sa ai garantie, si intreaba.

    Reply
    1. Revo Post author

      Service-ul autorizat care oricum nu are o reputație prea bună s-a oferit să-l schimbe contra sumei de 850 lei, deci n-are rost. Pot să sun, dar la telefon probabil toți se laudă că sunt profesioniști și nu prea ai cum verifica decât după ce ți-au montat display-ul. Am scris articolul în ideea în care poate identificăm un service care să se tot repete în comentariile cititorilor 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *