Lansat în 2002, Volkswagen Touareg este pe piață de 23 de ani. Îmi aduc aminte și acum cum în 2006 cei de la VW au șocat întreaga lume cu acel clip în care un VW Touareg V10 tractează cu succes un Boeing 747 de 155 de tone.

De fapt povestea completă este că Touareg-ul a tras chiar și un Boeing 747-400 de 190 de tone, însă ulterior VW nu a mai reușit să facă rost pentru o perioadă așa lungă de timp de o astfel de aeronavă, astfel încât să facă și demonstrația pentru public.

În acel moment, în 2006, după ce a tras acel Boeing 747 pe o distanță de 150 de metri cu o viteză constantă de 8 km/h, VW Touareg a trecut de la statutul de mașină la statutul de legendă. Și a mai făcut-o și pe o pistă umedă.
Dar… cum toate lucrurile bune au un sfârșit, după ce a primit a treia generație în 2018 și după ce s-a vândut în peste 1.2 milioane de unități, Volkswagen este pregătit să își ia adio de la Touareg. Mașina va fi scoasă din producție, însă nu înainte de a-și lua un adio cum se cuvine de la public.

În acest sens, VW a pregătit o ediție denumită sugestiv… “Final Edition”, cu un preț de pornire de la 75.000 euro în Germania. Comenzile vor fi oprite în martie 2026, deci îmi imaginez că în funcție de ritmul de producție al fabricii VW și de numărul de comenzi, probabil că SUV-ul se va mai vinde până la final de 2026.

Din punctul meu de vedere, VW Touareg a fost o mașină de “statement” pentru Volkswagen, care însă și-a pierdut ușor-ușor din relevanță pe măsură ce VW a abandonat ideea de mașină pentru heavy duty și a încercat s-o convertească într-un SUV de lux cu butoane capacitive și plastic piano black.


Există viață după Touareg? Conform unor zvonuri, s-ar părea că înlocuitorul lui Touareg va fi Tayron, care este o idee mai scurt, însă are capacitate de încărcare mai mare și este și poziționat mai jos ca preț, având în vedere și motorizările mai “domestice”.
