Cinci zile mai târziu, șampania de 100.000 € încă face “victime”

By | May 4, 2018

Anul acesta Nuba a dat lovitura cu PR-ul. Nu s-au mai bazat doar pe știrea cu șampania scupă, un artificiu reciclat de anul trecut. Au plusat și cu DJ-ul adus cu elicopterul și cu Gianluca Vacchi.

Pentru mine, a fost destul de simplu să-mi dau seama că știrea cu șampania este “fake news”. Una la mână că au făcut ceva similar anul trecut (cu fotografia bonului) . Apoi am văzut ce brand este șampania (foarte vizibil de altfel) , am căutat pe Google, am văzut că este puțin peste 1.000 lei, și am tras concluzia. Astăzi a venit și confirmarea.

Este interesant însă cât de mare a fost impactul. De la vecini, prieteni, oameni educați, până la lucrătorii de la salubritate. Am stat să explic câtorva că e doar o reclamă, apoi nu mi-am mai bătut capul.

Dincolo de asta, mie nu prea mi-a păsat de știre, chiar dacă ar fi fost adevărată. Nu mi-a păsat cine ar fi comandat-o și cu cine ar fi băut-o. Fiecare face ce vrea cu banii lui. Când o să încetăm să ne ocupăm mintea cu asemenea prostii, vom avea mai mult timp pentru noi.

Spune-ți și tu părerea: