Vizită în depozitul Decathlon din Ștefănești

By | November 22, 2017

Din 2009 de când a intrat pe piața noastră, Decathlon s-a tot extins. În România a ajuns la 20 de magazine, au intrat în Bulgaria și plănuiesc să se extindă și în Grecia. Iar depozitul de 29.000 mp din Ștefănești va servi toate cele trei țări.

În centrul logistic din Ștefănești sunt stocate în jur de 15 milioane de produse, aranjate după cele 17 sporturi pentru care Decathlon vinde echipamente. În contrast cu depozitul eMAG, aici personalul urmărește produsele prin depozit, nu există o bandă de sortare. Tot la capitolul diferențe, am văzut că spațiul era mai bine luminat.

Depozitul poate livra maxim 180.000 de produse pe zi în toată regiunea, iar Decathlon vrea să livreze în magazine și în zona de sud a țării în maxim 24 de ore și în 36 de ore în celelalte țări. Până ca acest depozit să existe, produsele ajungeau în țară din Ungaria, în 5 zile. Probabil este un pic mai aglomerată autostrada între Sibiu și Ploiești 🙂

Pe lângă dezvoltarea în regiune, mai sunt două motive pentru care Decathlon a investit în acest centru. Eu n-am știut, dar Decathlon produce foarte multe echipamente în România, pe care le exportă în toată lumea. De exemplu la Timișoara produc 600.000 biciclete anual, la Brașov încălțăminte, șamd. Aceste produse trebuie depozitate undeva, deci acesta ar fi un prim motiv.

Al doilea motiv ar fi planul Decathlon de a intra mai tare pe piața de online. Nu știu dacă ați observat, dar pe depozit scrie “Decathlon.ro”. Spuneau că următorul pas este să investească într-o platformă nouă de eCommerce și că speră ca până în 2019 să livreze produse în 6 ore în zona de sud. N-am comandat niciodată online de la ei, dar am citit foarte multe review-uri ale produselor înainte să le cumpăr din magazin. Site-ul stă chiar foarte bine la acest capitol.

În încheiere, las o poză cu care justifică motivul principal pentru care Decathlon a ales să contruiască depozitul în România, în Ștefănești. Este vorba despre acel pod peste A3 care ar trebui să le permită să ajungă în 15 minute până în centrul capitalei. Nu se știe când. Când va fi gata.

Și acum imaginați-vă câte companii au ocolit România de-alungul timpului pentru că expresia “infrastructură rutieră” încă este ceva exotic pentru noi.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: