În Sibiu, direct de la raliu

By | July 26, 2013

Iată că fac eu ce fac și tot ajung la Sibiu. De data aceasta sunt aici pentru SibiuRally, la invitația celor de la ZorileStore, al căror blogger ambasador sunt. Şi ce am făcut eu astăzi la Raliul Sibiului ? Am asistat la un meci de fotbal între selecționata piloților și echipa “All Stars”. Printre piloți l-am recunoscut pe Marco Tempestini iar de partea cealaltă, fostul portar al lui Dinamo, Cristi Munteanu și Cristi Ciocoiu, care juca pe la Steaua pe când colecționam eu abțibilduri pentru albumul Campofrio. Bineînțeles, au fost mult mai mulți oameni interesanți, dar atât mă duce pe mine memoria.

Bine, recunosc. Nu am făcut doar asta. Am stat destul de mult și pe la boxe. Dar mai pe larg despre atmosfera de raliu, într-un post următor. Acum este deja ora 1:00 și deși sunt destul de obosit, încă îmi răsună în minte zgomotul de pistol pneumatic cu care strângeau prezoanele cei de la boxe.

Deocamdată aveți aici o poză cu cele două echipe înainte de joc. Posibil ca voi să recunoașteți mai mulți jucători … sau piloți:

zorilestore_5

S-a jucat tare, pe contre. Piloții nu au fost menajați deloc, chiar dacă mâine trebuie să apase pedalele. Nici măcar portarii nu au mai rezistat tensiunii și s-au transformat în atacanți pentru câteva faze.

zorilestore_4

După timpul regulamentar de joc, tabela indica 5-5. Așa că s-a purces la lovituri de departajare. Şi aici a fost o problemă, pentru că s-au tras atâtea șuturi spre poartă încât timpul suplimentar l-a depășit pe cel regulamentar de joc. După foarte multe lovituri de la 11 metri, meciul s-a încheiat, cum altfel decât … egal.

zorilestore_9

Nu pot să vă las așa fără să vă arăt nicio mașină. Ce spuneți de EVO X al lui Vali Porcișteanu ?

zorilestore_10

Şi un test de perspicacitate. Ce mașină credeți că folosesc domnii taiwanezi din imagine ?

zorilestore_7

Cam atât pentru astăzi, vă povestesc mai pe larg după ce dau cu subsemnatul mâine la o probă specială.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “În Sibiu, direct de la raliu

    1. revo Post author

      Corect! Mi se pare foarte tare 🙂

  1. Pingback: Abasadorul ZorileStore intre praf si sunet de motoare la Sibiu Rally | Blogul zorilor – zorilestore.ro

Spune-ți și tu părerea: