Cei care făceau în mod normal review-uri bune despre concerte s-au cam prostit și au dat-o în știri de cu “click aici”, așa că poate n-ar strica să fac eu un scurt review. Eu i-am văzut și la Cluj așa că vă spun din start că voi raporta acest concert la cel de acum trei ani, despre care am scris aici.
Am ajuns la concert la timp ca să-i prindem și pe cei care cântau în deschidere. Mie mi-a plăcut Voodoo Six destul de mult. Sunet curat, solist cu prezență de spirit, d-abia aștept să mai ascult câte ceva de la ei. Din păcate în timp ce cântau ei nu cred că sosise nici măcar 50% din publicul care ar fi trebuit să fie prezent.
Au urmat cei de la Anthrax care și-au cerut scuze pentru că era să nu mai ajungă la concert. Probabil acesta era motivul pentru care Voodoo Six au început cu o oră delay față de cea la care erau programați. Eu nu am putut să disting foarte clar ce spunea solistul, dar este posibil ca acest lucru să fie din cauză că nu-i ascult. Oricum, nu mi s-a părut că au avut mare succes, în jurul nostru lumea se comporta cam la fel ca la formația de dinainte. După cum spuneam, nu prea îi ascult așa că nu vreau să mă pronunț în privința lor. Totuși, mi se pare trist, ca formație, să ai succes mai mare cu o melodie a altora decât cu melodia ta. Așa s-a întâmplat când Anthrax a câtat T.N.T a celor de la AC DC.
Iron Maiden – exact la ora la care trebuiau să intre, 9 fix. A început să se audă Moonchild și pe scenă pe undeva a explodat Bruce Dickinson îmbrăcat într-un frac. Mi-au plăcut foarte mult costumațiile. Au fost și mult mai multe, față de Cluj, unde Bruce a purtat doar niște pantaloni de camuflaj, un tricou și un fes în cap (da, fes, la 30 de grade afară). Față de Cluj, au fost mult mai multe efecte speciale, decorul schimbat la fiecare piesă (prin spate rula câte un banner care anunța oarecum ce urmează). Eddie a urcat pe scenă destul de devreme, îmbrăcat în uniformă britanică. A mai fost un drac (The Number Of The Beast), un Eddie cu un glob în mână (Seventh Son of a Seventh Son), o creatură ciudată care cânta la orgă și niște statui care semănau cu Eddie. Partea proastă este că vocea lui Bruce nu s-a auzit de câteva ori, la 2-3 melodii. A fost un moment în care camera era chiar pe el iar el alerga dintr-o parte în alta a scenei și țipa în microfon. Eu n-am auzit nimic. Nu știu de ce, dar oricum, a fost nesemnificativ, raportat la câte piese au cântat.
Cineva întreba pe facebook dacă au știut soliștii în ce țară sunt. Din păcate, #bucharestisnotbudapest nu s-a aplicat de data asta, ci mai degrabă un #bucharestisnotsofia. Toți soliștii au salutat “Bucharest”-ul însă în timpul concertului Anthrax pe scenă s-a aruncat un steag al Bulgariei iar solistul l-a luat fericit și l-a agățat de microfon. Abia apoi cred că a realizat că este ceva greșit, când a primit și un steag al României iar mulțimea a început să aplaude frenetic. Şi Bruce a primit un steag al Bulgariei în primă instanță însă acesta a replicat “Can we get a fucking Romanian flag on the stage?”. În caz că nu știați, Bruce Dickinson pilotează singur avionul personal Iron Maiden, până la locație. Deci mă îndoiesc că nu știe în ce oraș aterizează. Plus că a recunoscut toate steagurile din public.
Concluzia pe care am tras-o eu de la acest show este că niciun concert Maiden nu seamănă cu cel precedent. Începând cu melodiile și terminând cu decor și efecte speciale. Mă bucur că de data aceasta am avut ocazia să ascult The Trooper și discursul lui Churchill, la Cluj n-a fost să fie.