Încă nu am primit toate comenzile de Black Friday

By | November 30, 2017

Am scris aici tot ce am cumpărat, acum este momentul să facem inventarul cu ce a venit și ce nu 🙂

Mi se pare foarte interesant că primul produs pe care am pus mâna a fost laptopul de la eMAG, pentru care am ales livrare la oficiul poștal din cartier. Am ajuns duminică, cu 15 minute înainte de închidere și erau doar trei persoane în poștă, toate trei așteptând colete de la eMAG. Una dintre ele era deja supărată pentru că nu mergea plata cu cardul. Pentru mine a fost mai simplu, selectasem (din greșeală) plata ramburs și aveam cash la mine. Ambele ghișee care erau deschise lucrau pentru eMAG, așa că în 6 minute eram deja afară pe ușă.

Apoi începând de luni, 20 noiembrie, au venit comenzile de la Fashion Days, prin Fan Courier. Nu au venit toate într-o livrare, ci pe rând. Cred că m-am văzut în fiecare zi cu băiatul de la Fan. Evident, toate produsele XS pe care le-a comandat Alice pentru ea sunt prea mari. Bine că și-a cumpărat și o pereche de mănuși.

evoMAG a livrat prin curierul intern tot în prima săptămână după Black Friday. A fost destul de ok pentru că m-au anunțat din prima că estimează un timp de livrare de 10 zile, apoi îmi mai dădeau SMS-uri periodice cu statusul comenzii.

Ieri a venit și robotul, tot prin Fan. Aici cred că este vina curierului că a ajuns așa târziu, pentru că de la eMAG am primit de mult SMS că l-au predat curierului. Probabil fugea prin depozit și a durat ceva până să-l prindă 🙂

Mai am de primit aspiratorul de la eMAG, despre care nu am primit nicio veste, și sistemul audio de la Altex, cu care se chinuie săracul curier de vreo săptămână. Am primit în vreo 3 zile diferite SMS cum că urmează să-l livreze. The struggle is real!

În concluzie nu am primit toate comenzile până pe 29 noiembrie, și nici nu-mi pasă. Nu am comandat urgent, deci viața mea nu este în pericol dacă nu ajung coletele. Aș putea să mă agit, să sun la call center, să dau mesaje, să fiu furios, să stresez alți oameni, să fac petiții, dar nu mă simt atât de important precum restul clienților. Prefer să fiu zen.

Voi cum stați cu livrările? 🙂

6 comentarii la: “Încă nu am primit toate comenzile de Black Friday

  1. Ciprian

    Noi stam bine, la laptop 🙂 am avut doar 2 colete, care au venit la posta sambata si luni, imediat dupa BF.
    Stai sa vina comentatorii suparati “da, voi blogarii platit de eMag normal ca nu va plangeti, noi am comandat organe vitale, daca nu ajung o sa murim, chiar daca stim ca in fiecare an comanda toata lumea si este aglomeratie” :))

    Reply
    1. Revo Post author

      Tocmai din cauza asta am scris despre TOATE magazinele de unde am comandat, să nu existe discuții că zic de unii și de alții nu.

      În altă ordine de idei, am fost contactat pentru comanda de la eMAG. Se va rezolva curând.

  2. Vlad

    Am ridicat laptoptul pe 20Nov din showroom emag.

    Coada la casa era de vreo 30 persoane sa zicem, dar cu 12 case deschise s-a miscat rapid, maxim 5min cred ca am stat.

    La livrare jos, nu era coada deloc, si cumva cat timp coboram eu pe scari, deja laptopul era pregatit.

    A fost cea mai rapida experienta ever.

    Reply
  3. Marius

    Nimic n-a venit din China, am dat refund la o comandă. Mai am una. Din România n-am luat nimic. N-am avut ce. 🙂

    Reply
  4. dax

    La mine cele 5 comenzi au ajuns in functie de importanta lor, prima data o cheie auto, sa nu raman blocat fara masina, un ssd 240 ca sa poata functiona calculatorul, cine poate trai fara?!, au ajuns apoi un tel si o tableta iar un suport TV [pe care vreau sa’mi sprijin tableta] nu, dar chiar acum observ ca e in drum spre showroom din 27, deci a plecat din depozit dupa 10 zile, abia astept noul big depozit am inteles ca o sa’si diverzifice adica difersifice ca sa nu mai sterg, produsele, pentru ca prefer sa iau de la Emag ca sa pot returna fara prea multe intrebari.

    Reply

Ce părere ai?