Am trăit s-o văd și p-asta. Aliexpress face recall la un produs pe care l-am cumpărat

By | August 30, 2023

Stăteam într-o zi și îmi citeam mailurile, când: bang! Mă lovește următorul mail: “Important Safety Warning! AliExpress- Product Safety Recall“.

Chinezii? Să facă recall? Nu cred așa ceva. Am presupus deci din start că este spam. Probabil că e vreun scam care te pune să introduci detaliile cardului ca să-ți facă “refund”.

Sunt un om simplu. Uneori văd un produs și îmi dau seama că este doar o chinezărie vândută la suprapreț, așa că încerc s-o iau de la sursă. Tot felul de diverse prostioare, de la parasolare-umbrelă până la pad-uri pentru căști și alte asemenea. Deci eram mega curios ce anume din ce am cumpărat eu putea să fie atât de periculos. Efectiv nu îmi puteam da seama ce am cumpărat care să fie atât de periculos încât să aibă nevoie de recall.

Ei bine, ce credeți că era?

Am deschis mailul, în care scria cam așa:

Da, am cumpărat niște baloane de apă reutilizabile pentru copil.

Foarte tare această invenție, apropo. Sunt două jumătăți de bile de silicon unite printr-o margine cu magneți. Marginea se închide atât de bine încât să țină apă în ea și să se deschidă la contact. Practic varianta mai rapidă pentru baloanele cu apă.

Culmea este că nu le-am luat pe primele care mi-au ieșit în față. Am filtrat un pic rezultatele și am ales un seller cu mii de review-uri pozitive. Acum a dispărut listarea cu produsul.

Habar n-am ce ar putea fi periculos la ele, pentru că mailul nu scrie decât un edificator “Hazard: Unsafe”. Poate să fie riscul să se desprindă acei magneți mici și să fie ingerați de copil? Poate să fie materialul toxic? Nu știu.

Sunt curios însă cum merge chestia asta cu recall-ul. A decis seller-ul să facă recall? A decis AliExpress? A fost vreun incident? S-a plâns cineva? Cine dă banii înapoi, AliExpress, seller-ul?

Oricum, trebuie să recunosc că sunt impresionat. Nu cred că îmi aduc aminte ca vreunul dintre magazinele de la care am cumpărat până acum să îmi fi spus vreodată că îmi dă banii înapoi pe vreun produs. Și cumpăr de mult timp online. Cu atât mai puțin de la un magazin din China.

Bine, să nu ne hazardăm. Încă n-am văzut banii înapoi. Cine știe, poate mi-i dau în yuani. Sau mă pun să vin în China după ei.

Ați pățit așa ceva vreodată?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Am trăit s-o văd și p-asta. Aliexpress face recall la un produs pe care l-am cumpărat

  1. Giovani

    Nu, e prima data cand aud de asa ceva de la Aliexpress.. Si, da , si eu sunt client Diamond la ei…

    Reply
  2. Ciprian

    Singura problema la jucariile cu magneti este modul in care sunt lipiti. In cazul de fata pare ca sunt pe margine sub un strat protector. Magnetii sunt foarte periculosi pentru copii. Nu vreau sa o dam in drobul de sare, dar aveti grija la orice jucarie cu magneti sau orice contine magneti in general.

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, pe magneți aș paria și eu. Probabil că nu există un adeziv destul de bun pentru a-i ține pe loc după multe contacte cu apa. Noi le-am folosit un pic, nu par așa riscante. Iar el oricum a trecut de vârsta la care băga lucruri în gură.

Spune-ți și tu părerea: