Apple și-a înființat oficial o firmă în România

By | September 19, 2018

Până acum, Apple era prezent în România doar prin intermediul distribuitorilor și al reseller-ilor. Acum, Apple și-a înființat în mod oficial o firmă în România, denumită Apple Sales România SRL, având drept asociați companiile din Irlanda: Apple Distribution International și Apple Sales Ireland.

Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, că piața din România a devenit în mod cert atractivă pentru Apple. De altfel, piața de smartphone-uri din România a crescut ca valoare cu 40% în primul trimestru. Deci se vând telefoane mai scumpe ca înainte. Apoi, înseamnă că Apple vrea să supravegheze mai bine operațiunile din țara noastră, în condițiile în care Samsung și Huawei au o prezență mai proeminentă aici.

Mai departe? Vom avea un Apple Store? Eu aș zice că pe termen scurt, sigur nu. Pe termen lung, greu de zis. Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG a explicat cel mai bine diferența dintre cele 4 tipuri de magazine Apple:

Există patru tipuri de magazine Apple. Primul comercializează produse Apple alături de cele ale altor branduri IT. Următorul tip de magazin Apple este cel al resellerilor premium autorizați, câteva fiind deschise și în Capitală. eMAG deschide vineri un Apple Shop, singurul din România. Al patrulea tip de magazin este Apple Store. Niciun astfel de magazin nu este deschis în Europa Centrală și de Est” [sursa: Profit.ro]

Tot atunci, în septembrie 2015, Iulian Stanciu a spus că nu va exista un Apple Store în România în următorii 5 ani, și tind să-l cred.

Oricum, mă bucur că Apple a venit mai aproape de România, și m-aș bucura să văd un Apple Store în București. Am fost recent în unul din State și mi-a plăcut să studiez toate detaliile gândite la milimetru, astfel încât să se încurajeze conversia cât de mult posibil.

Surse: ZF.ro, Profit.ro

2 comentarii la: “Apple și-a înființat oficial o firmă în România

  1. BGD

    Cam cat de goala trebuie sa fie viata ta incat sa-ti provoace placere sa studiezi “detaliile gândite la milimetru” dintr-un magazin cu mar pe el?

    Reply
    1. Revo Post author

      Te-ai gândit ce motiv ar avea un om să studieze acele detalii? Te-ai gândit că poate am și eu un magazin și sunt interesat de optimizare? Nu te-ai gândit, că e greu să gândești, iar accesul la internet oricum nu e pe bază de IQ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *