De când cu incidentul Columbia din 2003, întotdeauna am emoții la reintrările în atmosferă. Din fericire, Artemis II a reintrat în atmosferă fără probleme.
Nu pot să nu mă gândesc la cât de mult a avansat tehnologia și cum la reintrarea în atmosferă, 4 vieți omenești depind de un instrument de pe vremea lui Leonardo da Vinci.
Mă gândesc câtă încredere au oamenii în câteva bucăți de pânză care au stat 11 zile împachetate, au trecut prin toate scenariile posibile, au stat în imponderabilitate, au rezistat la temperaturi extreme și la accelerații nebunești.
De asemenea, mă gândesc ce sentimente trebuie să te încerce în timp ce ești acolo sus, izolat de toată civilizația. Plus sentimentul pe care îl ai odată ce te întorci înapoi pe Pământ și știi că ești printre puținii oameni din spațiu care au pășit în spațiu.
Cumva mă simt și eu bucuros că am fost martor la un astfel de eveniment istoric și sunt un pic mâhnit de faptul că vine într-un moment atât de tumultos.
Acum caut pe undeva un rezumat de 10-15 minute pe care să i-l pot arăta celui mic.