Am comandat șapte cămăși de pe Fashion Days și două de pe eMAG. Le-am probat pe toate. Păstrez sigur una, posibil două. Am rămas însă cu niște întrebări apăsătoare:
1. Cine a decis să ambaleze așa cămășile?!
Sunt curios cum s-a ajuns la această formulă de împachetare și de ce încă se mai folosește. Cea din poză e cât de cât ok, n-a avut decât trei pense de metal, una de plastic, două plastice, un carton la guler și cel de pe spate. Dar cămășile pe care mi le cumpăr de obicei de la Peek and Cloppenburg au în ele jumătate de kilogram de pense, ace, etichete la nasturi, cartoane, plastice șamd. Îmi ia jumătate de oră să desfac una. Bănuiesc că plierile astea nu se fac de către un robot, ci este un om care le pliază și le bagă ace, pense și cartoane. Ceea ce mă duce la următoarea întrebare.
2. Nu cumva acel om înseamnă timp în plus și deci cost în plus în costul final al cămășii?
Și ar mai fi o problemă. Au fost momente în care voiam o mărime de cămașă care nu mai era expusă în magazin și pur și simplu mi-a fost lene să o desfac ca să o probez, deci nu am mai cumpărat-o. Pe lângă asta, dacă eu o desfac, cineva va trebui s-o pună la loc. Deci cost în plus și pentru magazin.
Și nu în ultimul rând … știind că dacă eu desfac una să o probez, mi-e jenă să o returnez așa știind că apoi un om va trebui să muncească pentru a o pune la loc. Drept urmare ieri am petrecut jumătate de zi făcând reverse engineering pentru cămășile probate. Mi-a ieșit o versiune aproximativă a împachetării. Ca un desen al unui Ferrari făcut de un copil de cinci ani. Doar că mă gândeam acum… oare nu cumva eu îi complic de fapt viața celui care va primi returul? Pentru că dacă eu împachetez cămașa, probabil că el trebuie să verifice că nu am purtat-o/deteriorat-o înainte să îmi returneze banii. Deci probabil că o va desface și reface și el?
Oare nu ar fi mai simplu pentru toată lumea să nu mai ambalăm cămășile așa complicat?