Astăzi România va fi în direct cu Stația Spațială Internațională

By | April 12, 2016

Iată unul dintre motivele pentru care iubesc tehnologia. Pentru că înleșnește comunicarea în așa fel încât îți poți face vocea auzită oriunde. Chiar și pe Stația Spațială Internațională, așa cum o vor face câțiva tineri de la Universitatea “Valahia” din Târgoviște.

Așa că astăzi, între orele 16:49 și 17:00, Vodafone transmite live o premieră națională: prima legătură în direct (știți voi, ca Facebook Live) cu un astronaut de la bordul Stației Spațiale Internaționale. Transmisiunea va putea fi urmărită live pe Vodafonebuzz. Proiectul se numește ARISS EU 282, este patronat de NASA, ESA și ARISS (Amateur Radion on Internationl Space Station) și are ca scop generarea de interes în rândul tinerilor pentru telecomunicații și tehnologiile spațiale.

statia spatiala internationala

Sursă foto: Wikipedia

Eu am să mă uit din două motive. Pentru că sunt tare curios ce întrebări vor avea copiii pentru omul din spațiu și pentru că întoteauna m-a fascinat spațiul și modul în care raportându-ne la Univers suntem atât de mici și insignifianți. O să fie drăguț.

Stația Spațială Internațională a fost lansată pe orbită în 1998 și este în momentul de față cel mai mare corp ceresc artificial de pe orbita pământului. Pe ISS se fac cercetări legate de tot ceea ce prezintă interes pentru viața în spațiu: microgravitație, biologie, astronomie, fizică și servește ca spațiu de testare pentru diverse misiuni desfășurate pe Lună și pe Marte. Vă dați seama? De mai bine de 15 ani, există oameni care locuiesc în spațiu 🙂

Update: Vodafone a revenit cu un comunicat de presă la care s-a mai adăugat următorul paragraf – “Mentionam ca factori externi si conditii care nu pot fi prevazute sau controlate pot duce la intreruperi sau disfunctionalitati ale conexiunii cu Statia Spatiala Internationala.“. Mă gândeam și eu că este o mișcare foarte îndrăzneață și în caz că se întâmplă ceva cu conexiunea, toată lumea de ei va face mișto.

Update 2: Transimiunea va avea loc la ora 18.26:

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Astăzi România va fi în direct cu Stația Spațială Internațională

  1. Eric Larson

    Din cate am inteles eu nu e garantat 100% ca o sa se faca contactatul cu statia spatiala. Intervalul mentionat reprezinta perioada in care Statia este deasupra Romaniei.

    Daca avem noroc si astronautii sunt in “timpul liber” putem sa purtam o conversatie daca nu pacat.

    Gresesc ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Am primit și un comunicat de la Vodafone și văd că ei nu au luat în calcul posibilitatea nefavorabilă. De altfel, comunicatul a venit ieri, destul de târziu. Mă gândesc că au așteptat o confirmare până în ultimul moment, ca să nu iasă șifonați în caz că nu se realizează conexiunea. Plus că acei elevi se pregătesc de ceva timp pentru acest eveniment. Chiar așa, să le distrugă visele? 🙂

    2. Revo Post author

      Cancel that, tocmai au trimis un nou comunicat la care s-a adăugat și paragraful: “Mentionam ca factori externi si conditii care nu pot fi prevazute sau controlate pot duce la intreruperi sau disfunctionalitati ale conexiunii cu Statia Spatiala Internationala.”

  2. Eric Larson

    Ok in cazul asta foarte clickbait comunicatul celor de la Vadofone.

    Reply
    1. Revo Post author

      Eh, de ce? Nu spun că nu se va realiza. Doar că e posibil să se întrerupă. Hai să vedem ce se întâmplă.

Spune-ți și tu părerea: