Author Archives: Marius

Proiectul pentru interzicerea mașinilor sub euro 4 în București era un lucru bun

By | April 28, 2018

Dacă ați văzut proiectul care circulă pe Facebook pentru interzicerea mașinilor sub euro 4 în București, puteți să stați liniștiți. Era doar un proiect, nu s-a aprobat. Cu toate astea, nu ar fi fost o idee rea. Cu toții știm că Bucureștiul se sufocă. Și cum Firea nu este în stare să gândească un plan prea complex, aceasta ar fi fost o idee simplă de pus în practică. Plus că n-am fi fost primii care aplică o astfel de măsură.

În ultimii ani am început să evit să mă plimb pe jos pe marile bulevarde din cauza noxelor (și a zgomotului). Dacă trebuie să ajung din punctul A în punctul B, prefer să merg mai mult, dar să o iau pe o rută mai șerpuită, printre blocuri și străduțe. Evit să merg pe timp de zi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu sau Șoseaua Pipera. Dacă trebuie să trec pe aici, o fac doar seara. De luat masa la o terasă pe marginea bulevardelor nici nu se pune problema.

Revenind, interzicerea mașinilor sub euro 4 în București mi se pare de bun simț. Este o normă care a intrat în vigoare în anul 2005. Au trecut mai bine de zece ani de atunci și s-a ajuns la euro 6. Bine, nu-mi fac iluzii că o astfel de lege ar intra în vigoare prea curând. Va fi nevoie de un primar curajos pentru așa ceva, care să-și asume o scădere în popularitate.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Laptop + Bluetooth + Spotify

By | April 27, 2018

Nu știu de ce, dar nu reușesc să conectez niciun dispozitiv audio prin Bluetooth la laptop. Am încercat cu două laptopuri diferite și cu două dispozitive audio diferite (boxa JBL GO și un sistem Philips BTM2310). Pe ambele laptopuri găsesc cele două dispozitive, dar când vine vorba de conectare, nu prea se leagă. Iar în rarele momente în care le pot conecta, sunetul se cam întrerupe.

Eh, de când cu Spotify, pot să fac un fel de workaround. Conectez telefonul la boxe și pot controla muzica din aplicația Spotify de pe web. Nu-i perfect, că nu pot controla și volumul, iar în cazul în care sună telefonul, trebuie să opresc muzica. Dar pot da un play, un skip sau un “save” unei piese sau unui playlist. O variantă pe care înainte nu o aveam.

Până la urmă probabil că voi conecta laptopul la boxe prin fir, ca pe vremuri. Oricum, de obicei utilizatorii vor să controloze laptopul/desktop-ul cu aplicația Spotify de pe telefon. Eh, la mine-i invers 🙂

În altă ordine de idei, playlist-ul Swagger este exect ce trebuie. Merg așa de bine melodiile de acolo, că-mi vine să-mi cumpăr motor și să plec direct pe Route 66.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Review: monitor BenQ EW3270U 4K HDR

By | April 26, 2018

Unul dintre planurile de care d-abia aștept să mă apuc după renovare este amenajarea biroului. Partea bună este că știu deja ce va sta pe el: un monitor BenQ EW3270U de 31.5″ cu rezoluție 4K și HDR.

Este un monitor elegant, destinat celor care lucrează de acasă, dar care vor și un pic de distracție și multimedia. Pe mine rezoluția mare mă va ajuta să împart monitorul în două sau chiar 4 ferestre pentru scris articole/browsing și în același timp voi putea să văd fără probleme un film de pe canapeaua din spatele biroului. Cam asta ar fi motivele pe care le poți lua și tu în calcul dacă nu știi ce să alegi între un monitor mai mare sau două-trei mai mici.

Specificațiile pentru BenQ EW3270U sunt următoarele:

  • Diagonală de 31.5″, format 16:9, rezoluție 4K 3840×2160;
  • Panel VA, contrast 3000:1, 300 de niți luminozitate și timp de răspuns 4 ms GTG;
  • Suport pentru HDR 10
  • Tehnologie Brightness Intelligence Plus
  • Tehnologie Low Blue Light
  • Flicker-free
  • AMD FreeSync
  • Conector USB-C, 2 x HDMI 2.0, Display Port și jack de 3.5″ pentru căști;
  • Poate fi înclinat între -5 și + 20 de grade;
  • Boxe 2 x 2W

Design și construcție

L-am asamblat destul de ușor, nu a trebuit să strâng decât două șuruburi. Accesul la porturi se face de jos în sus și este un pic dificil dacă nu ai o imagine mentală cu porturile. De asemenea, mi-ar fi plăcut să aibă și wire management. Dar acestea sunt singurele neajunsuri.

Design-ul îmi place. BenQ EW3270U este un monitor sobru care s-ar potrivi de minune într-un birou modern. Muchiile laterale și cea superioară sunt dintr-un plastic negru mat, iar muchia de jos este de culoare gri, tot mată. Sub logo-ul BenQ este senzorul ambiental de culoară neagră și singurul buton la vedere este unul auriu, pentru activarea funcțiilor Brightness Intelligence Plus și HDR.

BenQ EW3270U

Butoanele sunt orientate în partea de jos, la fel și LED-ul de power. Un lucru bun, deoarece noaptea, acesta nu va lumina toată camera, decât zona de sub el de pe birou.

Stativul este tot dintr-un plastic gri care imită aluminiul polișat, însă sunt foarte entuziasmat de faptul că nu este glossy! Sub monitor se continuă cu o zonă lucioasă, însă este un procent nesemnificativ. Mai mult, are o formă rectangulară, așa că îmi pot așeaza pe el telefoanele. Perfection achieved.

Tehnologii și experiență de vizionare

Lucrez foarte mult de acasă, așa că sper ca funcția Brightness intelligence Plus să mă ajute să nu mă mai duc la culcare cu ochii obosiți. BI+ detectează luminozitatea ambientală și temperatura de culoare și le reglează pe cele ale monitorului pentru a evita supraexpunerea și pentru a spori detaliile în zonele întunecate. Cel mai bine este explicat în video de mai jos:

Abonează-te la canalul meu –>

Se poate activa/dezactiva sau se poate lăsa pe “auto”. Senzorul monitorului detectează când se schimbă condițiile de iluminare din cameră și face el automat ajustarea.

Monitorul are și tehnologie Low Blue Light. Inițial am zis că este redundantă, pentru că acum are și Windows 10 această funcție. Însă cele 4 presetări (Multimedia, Web-surfing, Office și Reading) oferă mai multe grade de libertate decât default-ul din Windows 10.

Mult mai mult am apreciat că este Flicker Free. Dacă vreți să vedeți dacă monitorul vostru este flicker free, puneți telefonul sau aparatul foto pe un timp de expunere cât mai mic și încercați să filmați monitorul. Dacă apar niște valuri pe filmare, nu este flicker free. Eh, acele valuri care apar pe display obosesc ochii.

HDR-ul cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Aproape că a devenit un standard și ar fi păcat ca un monitor cu rezoluție 4K să nu aibă și HDR. Acest monitor însă poate emula HDR chiar și de la sursele care nu transmit encodat HDR. Deci pe lângă Netflix, l-am testat în câteva jocuri pe PS4 și mi se pare că se descurcă bine. De exemplu în Assassin’s Creed se disting mai multe detalii atunci când ești îndreptat cu personajul contre-jour.

Ar mai fi demne de menționat și tehnologiile Super Resolution și Smart Focus Mode. Prima crește densitatea de pixeli în cazul în care sursa video nu este de mare calitate (ex: un stream online). Cea de-a doua face un chenar mai luminos în centrul ecranului, întunecând restul. Ideea ar fi să te facă să te concentrezi doar pe zona luminoasă. Eu nu prea am folosit-o, pentru că mi se pare complicat de activat/dezactivat.

Nu în ultimul timp, pentru gamerul din mine există și funcția AMD FreeSync. Nu am folosit-o, pentru că placa mea video este de generație mai veche. D-abia aștept să schimb laptopul 🙂

În concluzie, dacă vreți un monitor foarte bun pentru “work from home”, pe care să puteți să vedeți și un film în condiții excelente și să vă mai și jucați, vă recomand BenQ EW3270U. Prețul său va fi în jur de 3.600 lei, ceea ce mi se pare foarte ok pentru un monitor de 32″ 4K cu HDR10.

UPDATE: Îl găsiți la eMAG și la PC Garage cu prețuri între 2.300 și 2.650 lei.

Plusuri: Minusuri:
Protecție foarte bună pentru ochi (BI+, low blue light, flicker free) ; Maximum 60 Hz refresh rate;
Rezoluție 4K și HDR10; Fără wire management;
Design elegant, fără prea multe suprafețe glossy; Acces greoi la porturi
Conectivitate bună (boxe, USB-Type-C):

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Ofertă turistică de la FashionUp! și Premio Travel?

By | April 25, 2018

FashionUp! este unul dintre cele mai mari magazine de fashion din țară. Am și eu cont acolo și am dat câteva comenzi. Zilele trecute am primit prin poștă de la ei … o ofertă turistică?

Chestia asta e dubioasă din mai multe privințe:

  • a venit prin poștă;
  • pe site-ul FashionUp! nu apare nimic legat de ofertă;
  • excursia pare practic pe gratis

Este vorba despre un circuit în Turcia, prin Premio Travel, pentru care nu se plătesc decât taxele de aeroport și servicii. În total, 590 lei de persoană, din ce înțeleg din pliant. Banii ăștia nu acoperă nici măcar motorina. Nu mai zic de costurile pentru cazare. Plus că în pliant se menționează de atât de multe ori “companie aeriană de prestigiu” încât mă aștept ca locurile pentru pasageri să fie la cală 🙂

Iar eu nu am cumpărat de atât de multe ori de la ei încât să merit o excursie “gratis”. Per total, oferta nu pare fezabilă. Sau îmi scapă mie ceva?

UPDATE: Am primit un mail de la Fashion Up! Se pare că oferta este reală, iar pagina promoției este aici. Ideea este că dacă vrei să mergi singur trebuie să plătește o taxă suplimentară. Dacă vrei să mergi însoțit, cealaltă persoană oricum va trebui să plătească. Per total, oricum ai face, costurile se compară cu cele ale unei vacanțe normale. Un truc ieftin.

Mai multe detalii aici.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 24 aprilie 2018

By | April 24, 2018

Următorul pas pentru Uber va fi bike-sharing. Deja au cumpărat un startup pentru asta.

Cele mai ascultate melodii după o lună de Spotify în România. Cine naiba este XXXTENTACION?

Google testează un design nou pentru Chrome. Singura mea speranță este să nu-l strice mai rău.

Cum să transformi orice căști în căști cu Bluetooth. Cu un mic adaptor, desigur 🙂

Site-ul ComputerGames s-a închis. Unul dintre cele trei forumuri mari pe care le citeam pe vremuri.

Un nou episod în telenovela Vodafone-UPC. Poate de data asta chiar se înțeleg.

Ce mai cumpără românii de pe AliExpress. Sunt surprins că nu accesoriile pentru telefoane sunt în top.

Flickr a fost cumpărat de SmugMug. Cine este SmugMug și cine mai folosește Flickr?

Olx pune o limită la numărul de anunțuri cu telefoane și tablete. Lovitură pentru “băieți”.

Concursurile în aplicația MyVodafone continuă. Dacă nu ați câștigat un Audi RS5, măcar un Samsung S9.

Cam așa va arăta noul LG G7 ThinQ. Da, va avea breton, că e la modă.

Și un top cu cele mai nasoale telefoane. HTC ChaCha este preferatul meu din listă.

Google vrea să înlocuiască SMS-urile cu o nouă tehnologie. Nu ar fi prima astfel de încercare.

Crazy Days la eMAG, până pe 1 mai. Interesant, au băgat gimbal-uri în ofertă și doar unul mai este disponibil, celălalt are stoc epuizat.

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Cameră video auto Xiaomi mijia versus vechiul model

By | April 20, 2018

Aveam nevoie de o cameră video auto ieftină, ca să-l conving pe tatăl meu să nu-i fie teamă s-o lase în parbriz tot timpul. I-am cumpărat o cameră Xiaomi mijia, pentru că eu am prima versiune, care filmează bine și rezistă admirabil de vreo trei ani în parbriz.

Specificațiile pentru Xiaomi mijia:

  • Filmează 1080p cu f/1.8, unghi de 160 grade;
  • Senzor SONY IMX323;
  • Are auto power on, loop și emergency recording;
  • Display 3″, microfon, accelerometru, WiFi;
  • Costă 50-55$ de pe GearBest

Nu-mi pasă că meniul este în limba chineză, la fel este și la a mea. După ce o pui prima dată în parbriz nu mai ai nevoie să schimbi nimic la ea, niciodată. Plus că meniul se găsește tradus pe GearBest.

Singurul lucru care îmi place la Xiaomi mijia spre deosebire de a mea este culoarea neagră. În rest, mi se pare că nu stă foarte bine în clips. Tatăl meu s-a plâns că i-a căzut de vreo 2-3 ori în mers. Nu din ventuză, ci din clips.

Legat de interfață, nu-mi plac nici acele butoane touch. Mereu apăs deasupra lor, crezând că tot display-ul este touch. Mai bune sunt cele fizice de la a mea. Nu am găsit de unde să scot watermark-ul și nici de unde să modific rezoluția filmării. Aparent, nici la a mea nu se poate modifica rezoluția.

În rest, filmează decent pentru fabulosul ei preț. Însă, în ciuda faptului că are senzor Sony, mi se pare că filmează mai prost decât vechiul model. Parcă se disting mai greu numerele de înmatriculare.

În concluzie, dacă aveți de ales între cele două, părerea mea este că mai bine luați modelul vechi. Și dacă vreți s-o comandați de pe GearBest, să vedeți în ce toane mai este Poșta Română.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un sfat legat de Mariage Fest

By | April 18, 2018

Dacă aveți de gând să vă căsătoriți anul acesta sau în viitor, probabil ați auzit de Mariage Fest, acel târg de nunți de la Palatul Parlamentului. N-aveți cum să nu fi auzit, având în vedere că au niște reclame destul de enervante pe la radio.

Eh, dacă doar ați auzit de el, e bine. Dacă plănuiți să-l și vizitați, e ok. Dar să nu cumva să faceți greșeala să vă băgați numărul de telefon în baza de date a profesioniștilor de la Mariage Fest. Dați-le un număr de prepay și după ce încheiați socotelile cu nunta ardeți cartela.

Eu am făcut greșeala să-mi completez numărul de telefon la intrare (sau mi se pare că era obligatoriu) și de prin noiembrie 2016 mă tot sună un robot cu vocea lui Andrei Duban, să mă invite la fiecare ediție de Mariage Fest. La fiecare ediție. E ca și cum reclama aia enervantă de la radio m-ar suna periodic. Am coșmaruri cu Andrei Duban, care mă trezește noaptea din somn, să mă invite la Mariage Fest.

Și bineînțeles că nu există o metodă de “opt-out”. O să le dau acum un mail să-i ameninț cu ANSPDCP și GDPR, că altfel mă tem să nu mă sune Andrei Duban până fac nunta de diamant. Sper că și-a luat bani buni din schema asta, să se justifice de fiecare dată când sughiță, se împiedică pe scări sau își prinde mâna în ușă.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook