Author Archives: Marius

Vizită în depozitul Decathlon din Ștefănești

By | November 22, 2017

Din 2009 de când a intrat pe piața noastră, Decathlon s-a tot extins. În România a ajuns la 20 de magazine, au intrat în Bulgaria și plănuiesc să se extindă și în Grecia. Iar depozitul de 29.000 mp din Ștefănești va servi toate cele trei țări.

În centrul logistic din Ștefănești sunt stocate în jur de 15 milioane de produse, aranjate după cele 17 sporturi pentru care Decathlon vinde echipamente. În contrast cu depozitul eMAG, aici personalul urmărește produsele prin depozit, nu există o bandă de sortare. Tot la capitolul diferențe, am văzut că spațiul era mai bine luminat.

Abonează-te la canalul meu –>

Depozitul poate livra maxim 180.000 de produse pe zi în toată regiunea, iar Decathlon vrea să livreze în magazine și în zona de sud a țării în maxim 24 de ore și în 36 de ore în celelalte țări. Până ca acest depozit să existe, produsele ajungeau în țară din Ungaria, în 5 zile. Probabil este un pic mai aglomerată autostrada între Sibiu și Ploiești 🙂

Pe lângă dezvoltarea în regiune, mai sunt două motive pentru care Decathlon a investit în acest centru. Eu n-am știut, dar Decathlon produce foarte multe echipamente în România, pe care le exportă în toată lumea. De exemplu la Timișoara produc 600.000 biciclete anual, la Brașov încălțăminte, șamd. Aceste produse trebuie depozitate undeva, deci acesta ar fi un prim motiv.

Al doilea motiv ar fi planul Decathlon de a intra mai tare pe piața de online. Nu știu dacă ați observat, dar pe depozit scrie “Decathlon.ro”. Spuneau că următorul pas este să investească într-o platformă nouă de eCommerce și că speră ca până în 2019 să livreze produse în 6 ore în zona de sud. N-am comandat niciodată online de la ei, dar am citit foarte multe review-uri ale produselor înainte să le cumpăr din magazin. Site-ul stă chiar foarte bine la acest capitol.

În încheiere, las o poză cu care justifică motivul principal pentru care Decathlon a ales să contruiască depozitul în România, în Ștefănești. Este vorba despre acel pod peste A3 care ar trebui să le permită să ajungă în 15 minute până în centrul capitalei. Nu se știe când. Când va fi gata.

Și acum imaginați-vă câte companii au ocolit România de-alungul timpului pentru că expresia “infrastructură rutieră” încă este ceva exotic pentru noi.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Despre internet oriunde și oricând

By | November 21, 2017

Nu mai îmi pot imagina viața cu “no service”. Dacă știu că am conexiune stabilă de date mobile, am un anumit confort psihic și pot să uit toată ziua de telefon. Dacă nu, stau mereu cu temerea că în cazul unei probleme nu aș putea să o rezolv.

Telekom a investit în ultimul timp în rețea și iată că rezultatele se văd. De când au lansat campania cu #netliberare, au dublat acoperirea LTE (adică în mai puțin de un an). Ca urmare, la ultimul audit realizat de P3 Communications în țara noastră, Telekom Romania a obținut cel mai mare scor, 508 din 600, la capitolul date mobile.

Procedura de test este destul de complicată și nu prea poate fi instrumentată. Pe partea de date se iau în jur de 1.700 de mostre pentru fiecare operator, timp de 16 zile. Se testează upload-ul și download-ul, transferul de fișiere, web browsing-ul (http și https) și clipuri video HD pe YouTube. Testul a fost făcut în august, pornind din București și parcurgând apoi mai multe orașe și localități din România, dar și drumurile dintre ele. Dacă vă interesează procedura de testare, puteți vedea aici certificatul.

telekom p3 august 2017

În ultimul timp telefonul și conexiunea la internet mobil mi-au îmbunătățit productivitatea cum nu aș fi crezut vreodată. De când lucrez pe cont propriu am în cloud o listă cu task-urile pe termen scurt și mediu, aranjate în funcție de prioritate și de durata de execuție. Cum am un moment mort, scot imediat telefonul și mă apuc să rezolv din ele. Merg cu metroul? Aprob 2-3 comentarii pe blog. Stau la coadă la supermarket? Răspund unui mail de la un partener. Aștept să ridic un colet de la poștă? Am timp să citesc un contract lung sau un roman fluviu.

Nu sunt genul care consideră că internetul îmi mănâncă din viața personală. Faptul că îmi optimizez timpii morți pe parcursul zile îmi permite să am mai mult timp liber pentru mine când ajung acasă.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Se deschide un Norauto în Băneasa

By | November 20, 2017

Cât timp stai în aglomerația de la intrarea în București, mai afli și lucruri bune. Aseară am văzut un banner care anunță un nou magazin Nororauto în Băneasa, pe Șoseaua București-Ploiești, vizavi de aeroport. Este vorba despre un magazin franțuzesc care comercializează piese auto și diverse accesorii pentru mașini.

Îmi place Norauto și uneori au produse inedite, care mă fac să mă duc până la cel din Militari. Pe lângă magazin mai au și un service rapid, unde mi-am încărcat astă vară instalația cu freon. Iar la articolul despre schimb de cauciucuri, mulți i-au recomandat și pentru asta. Un service în plus pentru schimburi de cauciucuri nu poate să strice 🙂

Încă un câștig ar fi înfrumusețarea zonei, care acum arată ca și cum ar fi blocată înainte de anii ’90. La fața locului avem o clădire cu un mozaic verde și comunist (chiar, ce o fi fost acolo?), vestigiile unei covrigării și multe afișe lipite anapoda. Aș îndrăzni să spun că pe Google Maps chiar arată bine. Iată o poză de aseară:

UPDATE: Am întrebat când se va deschide. Lansarea este planificată pentru primăvara lui 2018, dar nu au o dată concretă.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 19 noiembrie

By | November 19, 2017

Tesla a lansat noul Roadster și … camionul. Camionul arată ca un rechin ciocan supărat.

Mozilla Firefox a primit un redesign important. Știți voi, browserul pe care îl folseam înainte de Chrome.

Facebook a scos o aplicație pentru creatorii de video. Mai furăm și noi un pic din vloggerii de pe YouTube.

Un sfat de succes de la Jeff Bezos. Serios, mi se pare că sfatul este foarte simplu și foarte bun.

Roboții de la Boston Dynamics știu acum să facă back flip. Nimic de speriat, să trecem mai departe 😀

Xiaomi mai bagă câteva device-uri pe piața din America. Device-uri “legale”, cum ar veni.

Google Maps va primi un update, cel puțin pe parte de design. Nu-i o idee rea diferențierea prin culori.

Cam așa arată telefonul scos de Razer. Cam pătrățos pentru gusturile mele de posesor de S7 Edge.

Un AI care face mișto de spam-uri și scam-uri. În sfârșit, omenirea se duce într-o direcție bună!!!

Ericsson va pregăti rețeaua Digi Mobil pentru 5G. În sfârșit, câștigă și Ericsson un contract!

Crazy Days continuă la eMAG până pe 20 noiembrie. Încă mai sunt pe acolo produse de la Black Friday.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Justice League este slab, dar măcar are mașini frumoase

By | November 18, 2017

Justice League este mai bun decât Batman v Superman, dar per total destul de slab. E genul de film pe care îl uiți la 5 minute după ce l-ai văzut. Nu știu cum poți să ai bugete atât de mari, actori cât de cât buni, efecte speciale cât cuprinde, și să scoți un asemenea film.

Replicile care ar trebui să fie amuzante par scrise de un puștan care a fost încuiat în debara pe parcursul liceului, tocmai din cauza acestui gen de glume. Singurul rol bun mi se pare că îl face actorul care îl interpretează The Flash, care parcă ar fi un mini-Sheldon.

Iată totuși o poveste interesantă. Regizorul a văzut conceptul Vision GT de la Mercedes în jocul Gran Turismo, și s-a decis că vrea să-l folosească în film. Singura problemă era că acel concept nu exista în realitate, era desenat doar pentru joc. Și atunci ce a făcut Mercedes? L-a construit:

https://youtu.be/OVCjhR7ltJM

Măcar atât să nimerească și el, partea cu mașinile 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Ce v-ați cumpărat de Black Friday (2017) ?

By | November 17, 2017

A sosit momentul să ne lăudăm cu ce ne-am cumpărat. Dacă avem cu ce 🙂

Pentru noi a fost un Black Friday mult mai calm. Spre deosebire de anul trecut în care am cumpărat și un XBOX și un PlayStation, anul acesta nu am cumpărat cine știe produse extravagante. Pe lângă asta, am fost atât de ocupat zilele acestea încât nici nu am avut timp să mă gândesc dacă chiar am nevoie de ceva. Oricum, dacă nu ne-am dat seama că ne trebuie ceva, înseamnă că nu ne trebuie. Așa că am preferat să păstrăm banii pentru marea renovare de anul viitor și pentru una-două-trei vacanțe.

Iată cu ce am comandat deja pentru noi sau pentru familie:

UPDATE: Am mai dat a doua zi o comandă de la evoMAG, care conținea:

Voi ce v-ați cumpărat și de unde? 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Concursul lunii noiembrie pentru cititorii revoblog.ro

By | November 16, 2017

UPDATE: În urma extragerii, bodoo69 și Cristina Popescu sunt cei doi câștigători. Dacă nu vor răspunde la mail în timp util, apelăm la următorii de pe listă.

Intenționat am amânat concursul pentru această lună, ca să-l leg de Black Friday și să pot să ofer un premiu mai consistent. De fapt două premii. Primul este un SmartCam, o cameră video de supraveghere de la Allview, care poate funcționa și ca hub, pentru a vă face toată casă smart. Al doilea este o pereche de căști cu bluetooth. Iată-le:

Le dau ca premiu în schimbul unui share la articolul de Black Friday. Concursul va rămâne deschis tot week-end-ul, deci nu doar azi sau mâine. Mă mai gândesc dacă nu cumva îl păstrez chiar mai mult. Dacă vreți să dați share mai ușor, apăsați pe butonul de mai jos:

Share articol

Foarte important, share-ul trebuie să fie public, ca să îl pot vedea și eu. După ce l-ați dat, reveniți la acest articol și lăsați un comentariu cu link-ul share-ului. La final voi alege prin random.org doi câștigători. Voi verifica foarte riguros fiecare participare și îmi rezerv dreptul să descalific o persoană dacă mi se pare ceva dubios. Așa că să nu vă supărați dacă întârzii cu anunțul câștigătorului.

Câștigătorul concursului din luna octombrie este Berliac, felicitări!

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook