Aceasta va fi camera de 200MP de pe Samsung Galaxy S24 Ultra

By | October 29, 2023

Camera de pe Samsung S23 Ultra este cea mai bună cameră de Android din punctul meu de vedere. Și așa cum este normal, cu toții avem așteptări mari de la viitoarea cameră de pe S24 Ultra.

În ultimul timp au început să apară zvonuri despre camera lui S24, dar odată cu acest video, Samsung a prezentat practic camera care va fi pusă pe Samsung Galaxy S24 Ultra:

Printre altele, Samsung spune că noul senzor ISOCELL va putea să filmeze simultan și wide și cu zoom și să urmărească în mod automat subiectele din cadru, făcând de la sine putere zoom in și zoom out.

Ce este interesant este că în video se menționează că funcțiile sunt accelerate de procesorul Qualcomm, în timp ce este afișat logo-ul Snapdragon 8 Gen 3. Dacă corelăm acest lucru cu ultimele zvonuri, asta înseamnă că funcțiile prezentate în video vor fi disponibile doar pe Galaxy S24 Ultra, care va chipset-ul Snapdragon, în timp ce S24 și S24+ vor primi și Exynos 2400 în anumite piețe.

În fine, nu-i rea ideea. Filmare 4K, cu zoom până la 4x în timpul ei. Plus filmarea aceasta simultană, care mie îmi convine. În anumite scenarii e util să filmezi o singură dată și să te alegi cu două cadre diferite. Mă gândesc de exemplu la genul de conținut precum un review video.

Tot în acest video, Samsung vorbește și despre “End-to-End (E2E) AI Remosaic”, care ar trebui să dubleze viteza cu care senzorul va procesa imaginile de 200 MP. Ce să zic… util pentru milioanele de oameni care fac zilnic sute de fotografii cu rezoluție de 200 MP.

Evident, Samsung nu spune explicit că acestea vor fi camerele de pe S24 sau pe care dintre cele trei telefoane din serie vor fi aceste funcții. Dar cred că este de la sine înțeles că toate funcțiile vor fi pe S24 Ultra. Și poate primesc și celelalte câte ceva.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Aceasta va fi camera de 200MP de pe Samsung Galaxy S24 Ultra

Spune-ți și tu părerea: