Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre LEGO

By | February 18, 2022

Eu nu țin minte să fi avut vreun set de LEGO când eram mic și drept urmare nici nu pot să spun că sunt fan LEGO. Sau nu eram. Cred că tocmai am devenit fan, citindu-le pe scurt istoria. Pur și simplu am văzut că în ultimul timp au scos o mulțime de seturi pentru adulți și am decis să citesc un pic despre companie. Și tot citind, cred că ziceam câte un “wow”, la fiecare 2-3 paragrafe. Așa am decis să scriu acest articol. Așadar, iată cinci lucruri mai puțin cunoscute despre LEGO.

1) LEGO este o companie daneză, iar primele piese LEGO sunt din 1949

Da, eu nu știam că sunt o companie daneză. Ca un profan care n-a avut LEGO în copilărie, eu am crezut că sunt o companie americană. În realitate sunt o companie daneză, fondată prin în 1932 de Ole Kirk Christiansen. Christiansen era tâmplar și a început afacerile încă din 1920 prin a construi tot felul de obiecte folositoare în gospodărie, printre care și scări de lemn, mese de călcat sau jucării. Nu i-a fost ușor. În 1924 cei doi fii ai săi erau să îl ruineze după ce s-au jucat cu așchii de lemn și au dat foc atât atelierului cât și casei. În loc să renunțe, Christiansen a angajat mai mulți oameni și a cumpărat o clădire mai mare pentru afacere, alături de un apartament pentru familie. Doar ca în anii ’30 a fost nevoit să-și concedieze toți angajații din cauza Marii crize economice, iar compania a ajuns în faliment.

Frații l-au ajutat cu împrumuturi să își repornească afacerea însă i-au pus condiția să renunțe la producția de jucării. Așa că pe lângă compania care producea diverse obiecte din lemn, a mai fondat o companie, care în 1932 a fost botezată LEGO. Numele LEGO vinde de la expresia daneză ” Leg godt”, care înseamnă “play well” în engleză, sau “joacă bine” în română.

La începutul anilor ’40, compania nu o ducea așa de bine din cauza crizei economice și din cauza lipsei de materie primă, care era rechiziționată pentru război. Și pe deasupra, fabrica lui Christiansen a luat din nou foc, de această dată din cauza unui scurtcircuit. Christiansen a luat-o așadar din nou de la zero, iar în 1944 a construit o nouă fabrică, ce avea și o linie de asamblare de această dată. După terminarea războiului era nevoie de obiecte ieftine de plastic, așa ca în 1947, Christiansen a cumpărat o mașină de turnat plastic, iar în 1949 s-au născut primele piese LEGO.

2) LEGO este cel mai mare producător de jucării din lume

Fast forward 80 de ani mai târziu, după o ușoară etapă de declin până în 2014, LEGO este cel mai mare producător de jucării din lume. Pentru un produs nou, compania petrece aproximativ 12 luni de dezvoltare. Produsele sunt dezvoltate pe computer și există chiar și un software dedicat pentru Mac, care ajută la designul acestora.

The Lego Group are fabrici în Danemarca, Ungaria, Mexic, China și Cehia. Lego produce 36 de miliarde de piese pe an și 1140 elemente per secundă. În 2021 erau 737 magazine LEGO în toată lumea, iar în România sunt 5 magazine certificate LEGO plus multe alte magazine care vând seturi de LEGO. Există parcuri tematice LEGO, jocuri video, board games, filme LEGO și expoziții LEGO. Apropo, a fost o expoziție LEGO și la noi, și a avut mare succes.

3) LEGO este cel mai mare producător de cauciucuri

Dacă nu ați mai citit acest lucru pe undeva, sunt sigur că la asta nu vă așteptați. Pirelli? Michelin? Goodyear?! Nu. Conform unui articol din BusinessWeek publicat în 2006, LEGO este cel mai mare producător de cauciucuri. Fabricile LEGO produc aproximativ 360 de milioane de cauciucuri în fiecare an. Acest fapt a fost reconfirmat și în 2012.

4) Piesele LEGO sunt incredibil de rezistente

Dacă ați călcat pe vreuna, probabil știți asta deja. Mașinăriile care produc piesele LEGO lucrează cu o toleranță foarte mică, de numai 10 micrometri, și doar 8 piese dintr-un milion nu trec controlul calității. Aceste standarde stricte fac ca piesele de LEGO să fie extrem de dure și reziste la câteva mii de asamblări / dezasamblări. În 2012, o universitate din Marea Britanie a calculat că o piesă 2×2 cu masă de 1.152 grame rezistă la forțe de până la 4,240 Newton. Pentru ca piesa respectivă să cedeze, ar trebui să fie suprapuse 375,000 piese, din care ar rezulta un turn de 3,591 metri. Vă readuc aminte că Burj Khalifa are doar 828 metri înălțime.

5) Piesele din LEGO nu vor mai fi produse din plastic

Piesele LEGO sunt făcute din ABS (un tip de plastic). În ciuda aparențelor, The LEGO Group este destul de atent cu mediul înconjurător. Chiar mă întrebam cum se împacă un mare producător de produse din plastic cu Danemarca, una dintre țările cele mai eco.

Compania reciclează 99% din plasticul folosit în producție. Dacă stai un pic să te gândești, deși folosesc mult plastic, acest plastic nu este aruncat ulterior, ca în cazul PET-urilor, ci este folosit ani la rând și probabil donat ulterior.

În 2018 LEGO a început să folosească un bio-polietilen pentru elementele botanice (cum ar fi frunze, tufișuri, copaci), iar din 2020 în ambalare nu mai sunt folosite pungi de plastic, ci pungi de hârtie reciclabilă. Mai mult decât atât, The LEGO Group și-a luat angajamentul ca din 2030 să găsească o alternativă mai eco pentru ABS-ul folosit în producție. Sunt curios să văd dacă le iese.

În concluzie, iată de ce spuneam că am devenit fan LEGO (fără să am nici măcar o piesă de LEGO în casă). Mi se pare o companie foarte interesantă, care s-a lovit cu multe probleme de-a lungul existenței, a găsit metode ingenioase de a le depăși, iar acum este cel mai mare producător de jucării din lume.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: