Să vă spun o poveste.
După două etape de Dakar 2026, Emanuel Gyenes avea un avans de vreo 30 de minute. În etapa a treia, Mani a căzut rău de pe motor. S-a lovit la cap și și-a avariat și motorul. Și-a rupt maneta de la ambreiaj și și-a făcut praf navigația. Ce vedeți acolo pe combinezon în dreptul pieptului este sânge:
Doi rideri (concurenți de altfel) l-au văzut și au oprit să-i acorde ajutor. A venit elicopterul medical care l-a consultat și l-a obligat să stea locului vreo 30 de minute. Asta s-a tradus în 40 de minute întârziere în total pentru el.
În cele din urmă, pentru că el nu mai avea navigație, cei 2 rideri au mers alături de el până la finalul probei, iar el reușea astfel să ducă proba la capăt.
Doar că greul d-abia aici începea. La categoria la care concurează (Malle Moto), cea mai dură din punctul meu de vedere, nu ai echipă tehnică, ci trebuie să îți repari singur motorul. Ajuns la bivouac grav avariat (atât el cât și motorul), pe Mani îl aștepta o noapte lungă de reparații la motor. Și nici măcar nu era asta problema. Când a ajuns, echipa Dakar l-a luat direct la cortul medical pentru radiografii și investigații. Așa este regulamentul. Practic… nu prea avea și cum să facă investigații și cum să-și repare motorul.
Așa că fără să-i spună nimic (sau fără să ceară Mani nimic), alți doi rideri i-au reparat peste noapte motorul lui Mani.
Drept urmare, în ziua următoare, Mani era din nou la start pentru prima etapă de maraton… Da, urmau cele mai lungi zile din Dakar. Una dintre ele cu 417 km, apoi dormit într-un cort de o persoană în deșert, apoi încă 356 km. Cu tot cu legăturile, avea vreo 900 km de mers în următoarele 2 zile. A postat un video în care părea foarte amărât și în care parcă părea că-și cere scuze pentru că se va retrage. Spunea că nu se simte bine, că vede dublu și că va începe totuși proba așa și că în cazul în care nu se simte bine, cel mai probabil că va abandona.
Doar că nu a abandonat. A terminat proba văzând dublu, cu mâna dreaptă umflată, ținându-se după un concurent din Chile, pentru că el, văzând dublu, nu putea să folosească navigația mai deloc.
Și nu doar că a terminat proba, a terminat-o foarte bine, ajungând pe poziția 5 în clasamentul general, la doar 7 minute de lider. După a cincea probă a mai urcat un loc, până pe 4. Iar seara, la finalul probei cu nr 5 declara că începe să nu mai vadă dublu. Deci el a mers 900 de km văzând dublu.
Eu nu prea pot să înțeleg ce fel de om trebuie să fii ca să fii capabil de acest tip de sacrificiu. Să mergi cu motocicleta prin deșert în timp ce vezi dublu. Și în același timp… mă voi gândi la asta de fiecare dată când mi se va părea ceva “greu”. O să-mi aduc aminte că în timp ce eu mă lamentez că nu reușesc să fac ceva pe laptop, un om a reușit să meargă câteva sute de km pe motor prin deșert văzând dublu.
Și a făcut asta din postura în care nu mai are nimic de dovedit. Mani participă anul acesta a șaisprăzecea oară și a câștigat deja de 4 ori la clasa sa (ultima dată anul trecut). O astfel de căzătură ar fi fost o scuză îndeajuns de bună pentru ca orice să abandoneze și să meargă acasă. Nu și pentru Mani.
D-asta cred că omul acesta merită tot respectul pentru ceea ce face. Iar poveștile de genul acesta fac parte din frumusețea Dakarului.
La Dakar este vorba despre o competiție dură, dar este vorba în egală măsură și despre colegialitate, strategie, despre fair play, despre povești și legende. Așa am ajuns anul trecut să devin fan instant al competiției, deși nu prea sunt un mare urmăritor al sporturilor cu motor.
Acum a fost proba a șasea. A terminat-o cu bine și pe aceasta, urmează o zi de odihnă. Apoi vom intra în a doua săptămână de Dakar, unde, dacă se simte mai bine, poate va putea forța un podium. Dacă nu, oricum este remarcabil ce a realizat până acum.
Am avut sportivi care au mimat imposibilul și au făcut performanță și tot ne-a durut undeva. Încă promovăm non-valori și insistăm cu un campionat de fotbal de care ne-am lipsi ușor. Dar să susțină cineva sportivi care efectiv ne aduc acolo sus ca țară n-ai să vezi.
Îi urmăresc cariera lui Mani, deși nu pot spune că în detaliu. Când a câștigat prima dată am zis „nu se poate așa ceva”. Ei bine, s-a putut. Și încă de mai multe ori. Dacă nici ăsta nu un exemplu de urmat, nu știu care e.
Respect!