Cum arată și cum funcționează depozitul eMAG după Black Friday

By | November 21, 2016

Sâmbătă, după Black Friday, am fost să văd cum funcționează depozitul eMAG. Pentru mine a fost atât de interesant încât m-am simțit ca în școala generală, când mergeam în excursie cu clasa. A fost o provocare să stau să ascult și explicațiile, în timp ce pe lângă mine treceau cutii pline cu Galaxy S7 sau iPhone 7. Sper să redau bine informațiile.

Abonează-te la canalul meu –>

Prima surpriză a fost când am aflat unde este depozitul. Este pe A1, imediat după Fashion House Outlet, într-o zonă prin care am trecut de zeci de ori:

Spațiile de stocare însumează 83.000 mp în total, iar în doi ani, eMAG își dorește un depozit de 100.000 de metri pătrați. Am intrat prima dată într-un depozit mai mic, din spatele a ceea ce se vede mai sus.

După ce am trecut de turnicheți am observat două lucruri. Primul a fost cel că angajații lucrau pe muzică. Mă gândesc că ajută la job-urile repetitive. Apoi am observat că nu există acea atmosferă de panică generală pe care m-aș fi aștept să o găsesc, având în vedere volumul mare de vânzări făcute de eMAG.

Recepția și ordonarea socurilor

Am trecut rapid printre ei și am ajuns în spatele depozitului, în zona unde vine marfa de la furnizori. Aici sunt câțiva angajați care preiau marfa de la furnizori și apoi o “aranjează” conform criteriilor din depozitul eMAG. Am pus ghilimele acolo pentru că eMAG folosește un concept numit “chaotic storage”.

depozit-emag-2016-10

Produsele nu sunt organizate pe categorii (televizoare, haine, electrocasnice), așa cum te-ai aștepta, ci sunt amestecate prin depozit. Primul avantaj al acestei metode este că spațiile se umplu mai bine. Am văzut cutii în care erau memorii ram, farduri și huse de iPhone. Al doilea avantaj este că nu se vor crea confuzii între produse. Un stoc de tricouri mărimea S, nu va sta niciodată lângă un stoc de tricouri din același model, dar cu mărimea L.

Stocurile de produse mai voluminoase (televizoare, electrocasnice mari) sunt stivuite pe niște rafturi care au vreo 20 de metri înălțime. Angajații folosesc un stivuitor care îi ridică acolo unde au nevoie să ajungă:

Toți angajații poartă câte un PDA cu scaner la mână. Se scanează fiecare cod de bare al produselor puse în cutie, iar apoi este scanat codul de bare al cutiei. Toate datele se duc în sistemul de management al depozitului, un sistem dezvoltat in-house, care alocă angajaților task-uri în funcție de poziția lor în depozit. Acel PDA de la mâna lor are și GPS, iar astfel sistemul poate calcula un drum/task care să fie și optimizat.

Pregătirea produselor pentru livrare

Atunci când este primită o comandă online, sistemul alocă angajaților un task, iar aceștia strâng produsele necesare pentru comandă. Produsele sunt puse în cutii de plastic care sunt trimise prin conveyor către următoarea zonă a depozitului. Au chiar și un conveyor supraetajat.

Produsele ajung pe bandă până în punctul unde se generează factura și AWB-ul, iar produsele sunt ambalate. eMAG știe ce cutii are și cum să grupeze cel mai bine produsele, însă pe viitor vor să știe și cum arată cutia, pentru a ști de câtă folie de procție au nevoie. Unde se poate, se face optimizare până la a treia zecimală 🙂

Şi dacă tot a venit vorba despre asta, înainte de a face optimizare, trebuie să faci măsurare. Din loc în loc, în depozitul eMAG există monitoare cu statistici. Iată-l pe cel din zona de creare AWB-uri:

depozit-emag-2016-40

Depozitul de un miliard de lei

Am părăsit primul depozit și ne-am îndreptat către unul mai mare, de 50.000 mp, cu marfă mai scumpă, de un miliard de lei. Aici securitatea este mai strictă la intrare, însă în interior atmosfera este la fel de relaxată.

Fiind un depozit foarte mare, anumiți angajați folosesc scutere electrice pentru a se deplasa. M-am uitat, modelul este Powerocks S1. Iată-le în acțiune (sau la încărcat):

În acest depozit se pregătesc containerele mari care se trimit către celelalte depozite eMAG (Timișoara, Brașov, Cluj), sau către curierii din România sau din afară. În mod normal, curierii ar trebui să preia produsele, să le desfacă, și să facă propria lor sortare. eMAG face sortarea direct pentru ei, în felul ăsta se economisește și timp, se evită și riscul ca produsele să fie deteriorate la manipulare. În medie, un container este gata în 30 de minute.

Situația este un pic mai amuzantă cu Poșta Română, unde sortarea trebuie făcută și de angajații poștei. Așa că s-a creat un spațiu special, despărțit de niște panouri. Pe de-o parte un angajat eMAG cântărește și etichetează produsul, pe cealaltă parte a panourilor sunt angajați ai poștei care preiau produsele și își notează comenzile pe tăblițe de lut.

Ok, poate nu chiar tăblițe de lut. Am aflat că și angajații Poștei Române pot fi rapizi dacă este nevoie. Este interesantă însă media de vârstă. Angajații eMAG au în medie 20 de ani, pe când pe partea cealaltă sunt doamne în jurul vârstei de 40-50 de ani.

Ultima zonă pe care am văzut-o a fost o sală de ședințe de la etaj, un fel de centru de comandă, ai cărui pereți sunt “decorați” cu monitoare pline de statistici. Ca bonus, sala are vedere către A1, ca să pui în balanță tot efortul pe care-l faci tu să scoți marfa cât mai rapid din depozit, și coada de pe autostradă, căreia nu ai ce să-i faci.

Practic, partea cu site-ul e partea ușoară la comerțul online. Logistica e adevărata provocare. Iulian Stanciu spunea că dacă vrei să te uiți la potențialul unui magazin online, trebuie să vezi depozitul, nu site-ul.

Sistemul eMAG de management al depozitului este atât de bine pus la punct încât urmează să îl închirieze și către alte magazine online care au nevoie de logistică. Însă cred că evenimentul “Black Friday” atinge maximul care este permis de infrastructura rutieră. Pe lângă un depozit bine pus la punct, ne-ar mai trebui și drumuri fără gropi, autostrăzi și o centură.

tir fan courier depozitul emag

Până una alta, eu mă bucur că am avut oportunitatea să vizitez depozitul, și le mulțumesc oamenilor că au avut încredere să ne lase să ne plimbăm pe lângă stocuri de iPhone 🙂

2 comentarii la: “Cum arată și cum funcționează depozitul eMAG după Black Friday

  1. maryo234

    mda , ai uitat sazici ca marfa e asezata friecare unde trebuie, iar toate firmele de curierat sau posta au reprezentanti la ei, tot ce intra sau iese se scaneaza, ca si la compania unde lucrez.. Cel mai important nu se face poze si nici filme in incinta lor

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *