Cum arată un Matiz căruia i se blochează o roată în mers

By | August 24, 2016

Unui Matiz care circula pe Autostrada Soarelui i se blochează o roată în mers și se răsucește pe autostradă, trecând destul de aproape de șoferul care avea camera video pornită. Mai interesante sunt învățăturile care ar putea fi trase de aici.

video via TraficTube

Şoferul care a filmat spune că atunci când a frânat avea în spate un Opel care stătea foarte aproape. Drept urmare și Opelul a fost nevoit să frâneze puternic, motiv pentru care copilul de pe banchetă a fost proiectat în față, printre scaune. Deci cu ocazia asta putem vedea ce se întâmplă când nu păstrezi distanța regulamentară și apoi ce se întâmplă dacă pasagerii din spate nu își pun centura. Mai bine nu ne gândim ce s-ar fi întâmplat cu copilul în cazul unui impact.

Apoi, iată de ce sunt importante inspecțiile tehnice periodice luate pe bune. Poate Matizul chiar a luat ITP-ul fără șpagă, caz în care vedem de ce ar trebui să schimbăm piesele (cu unele originale) încă de la primele urme de uzură. La felul în care s-a blocat roata pare să se fi gripat rulmentul. De obicei, înainte să se gripeze, rulmentul scote un sunet distinct o bucată bună de kilometri. Am pățit-o și eu la Kia și chiar dacă nu prea mai circul cu ea, l-am schimbat, că huruia când treceam de 60 kmph.

Sau poate rulmentul s-a spart pur și simplu fără să dea vreun indiciu înainte. Caz în care chiar e vorba de ghinion.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Cum arată un Matiz căruia i se blochează o roată în mers

  1. Sorin

    Mașinile astea de tip bășini pe patru roate nici n-ar avea ce cota pe autostrada… sînt adevărate catastrofe pentru cei din jur…

    Reply
  2. Giotto

    Cumplit! Din nefericire foarte multi sunt nevoiti sa merga cu astfel de masini si sa foloseasca piese ieftine din cauza saraciei. Daca si-ar putea permite ar avea si inspectiile in regula si verificarile tehnice facute sapatamanal.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ştiu, există și astfel de cazuri, n-ai cum să-i condamni. Dar eu sunt convins că sunt foarte mulți care folosesc piese mai proaste deși nu sunt în găleată cu banii.

  3. Adi

    Cei doi rulmenti de la matiz costa impreuna vreo 15 lei. Acesti rulmenti se folosesc si la dacia 1310. Eu la fiecare 1000km in regim de mers extern, dau rotile jos sa vad cum arata rulmentii si daca s-a scurs vaselina. El probabil a ramas fara unsoare la ei. Orice masina, care nu este prea noua, trebuie verificata periodic. Nu te pricepi,..iti cumperi masina noua la 7 ani. Nu ai bani de masina noua, nu te pricepi la reparat si nici bani nu ai de service: nu ar trebui sa ai o masina.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: