De ce ne supărăm pentru România – Elveția?

By | June 16, 2016

Am jucat din nou cu o echipă mai puternică din noi și de data aceasta am scos un egal. N-a greșit niciun jucător decisiv, nu ne-am făcut de rușine, pur și simplu așa a fost să fie, 1-1.

În a doua repriză s-a văzut diferența de pregătire fizică între ei și noi. Şi eu sunt speriat că nu reușim să dăm un gol din acțiune. Nici mie nu-mi convine că Alibec și mai ales Sânmărtean au stat pe bancă, dar se pare că realitatea din teren a impus alte schimbări. N-are rost să ironizăm antrenorul, n-are rost să ironizăm jucătorii. Atât se poate.

M-au distrus comentariile lui Costi Mocanu. Mă făceau pe mine să mă simt prost, uitându-mă la meci. “Nu mai putem”, “nu avem cum”, “ai noștri sunt old boys”, “e bine că mai greșesc și Elvețienii” (deși era cam a patra greșeală a lor), “ai noștri nu mai pot”, “ni s-a tăiat suflul”, “avem nevoie de o gură de aer”, “soarta ține cu ei”. Parcă era comentariu pe baza unei poezii de-a lui Bacovia.

Avem însă motive să fim îngrijorați. Diferența de valoare nu se vede doar între jucători. Se vede și în banii investiți în pregătire fizică și probabil într-un psiholog care să-i motiveze după primele 45 de minute. Asta mi se pare că ne lipsește nouă cel mai mult în momentul de față. O mentalitate bună.

Şi mentalitatea poate fi indusă și de suporteri. Şi nu mă refer doar la cei care sunt în tribune, care au fost admirabili. Mă uitam acum două seri la fanii Islandei și parcă mi-aș fi dorit să fim ca ei. Dezinvolți, bucuroși că jucăm la EURO, fără să arătăm cu degetul în stânga și în dreapta. Nu zic că nu ar trebui să ne dorim mai mult, și eu am fost dezamăgit de meci, dar să nu uităm cine suntem.

romania-elvetia

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

7 comentarii la “De ce ne supărăm pentru România – Elveția?

  1. Vlad

    A parut similar cu primul meci. Asteptarea era ca Elvetia < Franta si deci sa joace nitel mai bine. Impresia a fost ca au jucat nitel mai slab. In meciul cu Franta stateau mai sus in teren, iar aseara se apareau mai aproape de careul propriu.
    Iar posesia a fost slaba.

    Bine e, ca si cu posesia slaba au avut destule ocazii.

    Iar comentatorii din ziua de azi numai prostii zic. Parca ar fi platiti la numarul de cuvinte zise.

    Reply
  2. Ovidiu

    Faina prima repriza. Dureros de urmarit a doua repriza. 🙁
    Dar mai mult decat oricand in a doua repriza s-a observat clar ca ne lipseste un lider care sa coaguleze si sa motiveze intreaga echipa.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ba o să vină. Acum că sunt frații Becali la pușcărie, vor începe să fie mai mulți jucători care sunt pe merit în echipele din Liga 1, nu prin presiuni. Şi o să se reflecte și la națională asta. În 8-10 ani ar trebui să vedem mici rezultate.

  3. Catalin

    Daca mai urmaresti meciuri pe Pro TV, taie sunetul. Eu asa fac de fiecare data 🙂

    Reply
  4. Dan Pavelescu

    Nu trebuie să ne supăram, ci să ne fie rușine. Ne-au tras-o albanezii și oral și la dos. Sper ca Father Chicken să aibă bunul simț și să se ceară afară..

    Reply

Spune-ți și tu părerea: