Despre inovație și design thinking

By | May 21, 2015

Ieri a fost Biz Innovation Forum, un eveniment care s-a învârtit în jurul celor două concepte din titlu. A fost degajat, am avut ocazia să văd cum gândesc oamenii care au pe mâini direcțiile companiilor mari și mi s-a părut că s-au dat multe ponturi. Pentru inovație, cea mai ușoară anti-definiție a fost dată de Olaf Lausen, director pentru dezvoltarea afacerii la Telekom: “If you know what to do and how to do it, that’s not innovation”.

Cu design thinking nu mi se pare chiar așa ușor. Tot conceptul mi se pare abstract și nu prea ai cum să-l măsori și să spui: “da nene, omul ăsta a gândit-o conform setului de reguli”. Dar este interesant de știut că fiecare companie mai mare are un șablon propriu pe care-l respectă atunci când vrea să inoveze.

innovation-forum4

Definiția dată de Wikipedia este foarte interesantă: “Design thinking is a formal method for practical, creative resolution of problems and creation of solutions, with the intent of an improved future result. In this regard it is a form of solution-based, or solution-focused thinking – starting with a goal (a better future situation) instead of solving a specific problem” și “Unlike analytical thinking, design thinking is a process which includes the “building up” of ideas, with few, or no, limits on breadth during a “brainstorming” phase.” Eu aș spune că este un mod de a rezolva o problemă fără a ști ce trebuie să faci, ce trebuie să folosești și cum va ieși rezultatul final. Deci seamănă destul de mult cu ingineria 😀

Cel mai mult mi-a plăcut prezentarea lui Mark Vernooij, general manager la THNK, o școală care se ocupă cu instruirea persoanelor pentru a gândi în acest spirit creativ. A vorbit despre modul în care poți privi lucrurile din altă perspectivă. Identifici 2-3 slăbiciuni și apoi le transformi în oportunități. Simplu, nu?

innovation-forum2

Cea a lui Tudor Galoș de la Microsoft a fost fără îndoială cea mai amuzantă. Spunea el pe acolo că acum tehnologia reprezintă cel mai bine o companie și că 67% din drumul clientului este digital. Şi un slide mișto despre targetare:

innovation-forum3

Ideea este că dacă ai vrea să targetezi publicul pentru a vinde ceva, dacă n-ai ști cele două persoane, doar bazându-te pe profilul lor, ai putea spune că ambii sunt relevanți, nu? Interesele fac totuși marea diferență între cele două profiluri. Iar Facebook știe asta cel mai bine. Pentru că noi i-o spunem, evident.

La final a fost și un workshop ținut de Daniela Marzavan, partener DesignThinkersGroup. Ea stă de vreo 15 ani în Olanda, predă cursuri despre design thinking la universități prin Berlin și Barcelona și se ocupă si de acceleratoare/incubatoare prin diverse țări, cooperând inclusiv cu guverne. Mișto job, nu?

Mai multe poze puteți găsi aici.

Share pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *