Droidcon, pe înțelesul nostru, al muritorilor

By | October 9, 2013

Luni și mai mult marți am fost la Droidcon Eastern Europe (cu clop de maramu’). E prima ediție la care particip așa că nu știam la ce să mă aștept. Am văzut că este o conferință mai mult pentru developeri, dar nu credeam că este chiar așa. Am ajuns în timp pentru prezentarea lui Bogdan Stefan – OTC Android Dev Software Engineer, Intel și mi-am deschis laptopul ca să îmi notez ideile: “Intel, x86, știu d-astea de la cursul de AMP*, parfum”. M-am pierdut la primul slide și aia a fost. Apoi un speaker a întrebat “Who out here is a developer?”. Am avut un șoc, toți din sală au ridicat mâna. M-am luat de gulerul cămășii și m-am scos afară. M-am stropit cu apă rece peste față și am reintrat în sală cu forțe proaspete 🙂

A urmat o prezentare mai digerabilă. Alexandru Iovanovici cu al său “Internet of things” – adică reprezentarea unor obiecte fizice (un întrerupător de lumină, un aspirator, let your immagination go wild) în Internet. Ideea este să le poți controla dintr-un singur loc, iar Android a simplificat mult asta. Poate mi s-a părut mai ușor de digerat pentru că seamănă cu Cloud Computing. Tot din prezentarea lui am aflat despre Sangdo – primul smart city din lume și despre arma cu auto-aim.

droidcon_4 droidcon_2 droidcon_11 droidcon_1

Prezentarea despre REST a celor de la AppRise m-a făcut din nou să mă simt în plus. Nici Zoli Herczeg (Evanghelist – Microsoft România) n-a avut milă. Bine că trebuia să plec. Am înțeles că după ce am plecat am pierdut cea mai interesantă parte. Tipic.

În a doua zi l-am văzut pe Philipp Kandal, CTO Skobbler, care a avut prezentarea care mi-a plăcut cel mai mult – Top 10 Android monetization hacks. Chiar dacă poate nu te interesa subiectul, Philipp știe să-ți atragă atenția și să se facă auzit. Şi asta include folosirea cuvântului Fuck.

Concret, prezentarea îți explica modul în care poți să îți expui cât mai bine aplicația pentru public. Am regăsit aici inclusiv tehnici pe care le folosesc bloggerii ca să obțină vizibilitate. Am extras din prezentare lucrurile care mi s-au părut interesante și un “to do list” pentru ca aplicația să se bucure de succes:

  1. Adăugarea ei pe mai multe platforme tip Google Play – habar n-aveam că există atât de multe markets (Amazon, Samsung Apps și  multe platforme chinezești)
  2. Pirateria este un lucru bun. Philipp spunea că dacă cineva se chinuie să-ți pirateze aplicația, înseamnă că ai făcut un lucru bun. Sunt mulți care cumpără aplicația după ce au piratat-o. Rușii piratează în proporție de 70%.
  3. Atenție la modul de prezentare în market. Nimeni nu spune că trebuie un screenshot al aplicație și cu toate astea toată lumea o face. Se recomandă poze.
  4. MAO (Mobile Appstore Optimization). Nimeni nu caută o aplicație după numele companiei și mai rar după numele aplicației. În nume trebuie să apară concret ce face aplicația (ex: Lookout Security & Antivirus). Aici vine partea frumoasă de SEO și keyword stuffing.
  5. Oferte speciale. Vânzările cresc cu ~30% dacă vei convinge userii că au în față o ofertă specială și nu o pot rata. Chiar dacă în realitate prețul redus este același cu cel original al aplicație. Aici mi s-a părut cinic 🙂
  6. Este foarte important feedback`ul din partea userilor. O aplicație bună ar trebui să-i încurajeze să dea feedback.
  7. În cazul Android, aplicația trebuie să conțină măcar un feature gratis. Cele 100% contra cost nu au succes.
  8. Notificări tip push pentru a atrage atenția utilizatorilor. – aici nu sunt de acord, eu le șterg p-astea care mă bat la cap.
  9. Folosirea de planuri tarifare (pricing) în funcție de țară. De exemplu unele țări cumpără mai repede dacă văd prețul afișat în moneda locală.
  10. Don’t join the dark side. – asta mi-a plăcut. Philipp a spus că aveau un competitor care le dădea câte 3-4 ratinguri negative pe zi. Au făcut plângere la AppStore și compania respectivă e interzisă pentru totdeauna din AppStore.

Mi s-a părut foarte interesant să privesc lucrurile și din perspectiva celui care vinde aplicația, nu doar din a celui care o cumpără.

Am mai stat și la prezentarea lui Adam Mathias, un fost angajat Google care acum a pornit un Start Up și a vorbit despre strategii de monetizare. Iar apoi Tim Messerschmidt (Developer Evangelist, PayPal) care a făcut pe loc o aplicație de billing. Cum altfel decât prin intermediul PayPal? 🙂

droidcon_6 droidcon_7 droidcon_8 droidcon_9

Despre prezentarea cu Google Glass a celor de la AMA am să vă povestesc într-un post viitor, la fel și despre Marius Mailat – un tip care s-ar putea să aibă pe mânecă o aplicație excepțională pentru români. Brace yourselves, Droidcon posts are coming!

LogoDroidconBucharest

Mi-a plăcut să stau două zile printre developeri. Acei oameni pe care nu i-am înțeles niciodată. Mi-a părut rău că n-am putut să stau în prima zi până la capăt. Aș fi spionat pe cineva în speranța că aș înțelege și eu singurul domeniu care mă faultează periodic – programarea.

Mulțumesc echipei Droidcon pentru invitație!

*AMP = Arhitectura Microprocesoarelor – curs din facultate

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Droidcon, pe înțelesul nostru, al muritorilor

  1. Dragos Geornoiu

    Deci e vorba numai de aplicatii de android la conferinta sau… ?! 🙂 si daca da, atunci ce legatura au google glasses in toata aceasta pictura ?

    Reply
    1. revo Post author

      Development de aplicații pentru Android, au mai fost și părticele mici despre iOS și BlackBerry. Păi ia gândește-te: cine face Android și cine face Google Glass?

Spune-ți și tu părerea: