Energy Expo 2026 are loc anul acesta în perioada 24-26 septembrie la Romaero. Accesul este liber pentru cei care se înscriu pe site. Pentru că eram prin zonă am fost și eu și deși ai spune că energia nu este un subiect atât de spectaculos, am văzut câteva lucruri destul de interesante.
În primul rând, la intrare erau postate o mulțime de utilaje de la Waldevar, pe care aceștia le folosesc pentru a instala panouri fotovoltaice.
Am văzut cu această ocazie cum arată o perie pentru spălat panourile fotovoltaice.
La interior, în unul dintre hangare, tot la standul Waldevar am văzut câțiva roboți, destul de prietenoși.
Mă gândeam că dacă aș fi fost cu cel mic, probabil că ar fi fost încântat.
Aici sunt niște unelte de la Makita pentru manipulat și sertizat cabluri foarte groase:
La standul celor de la Skygrid am văzut tot felul de drone pentru diverse scenarii. Mai jos este o dronă DJI Matrice 4T. Priviți ce sistem complex de camere are:

Aici este o machetă cu un sistem TENER Sodium de la CATL, care este primul sistem comercial din lume de stocare a energiei pe bază de ioni de sodiu, la scară de GWh.

Într-un alt hangar am găsit o dubița de la Milwaukee, care pare raiul mecanicilor sau tehnicienilor de teren:

Mai jos este o machetă cu niște panouri solare montate pe apă. Probabil că panourile solare pe liciul apei sunt un domeniu în care în următorii ani se va investi major. Mi se pare că sunt oportunități nelimitate aici, având în vedere ce suprafețe întinse de apă avem în România. Probabil că dacă aș fi avut un lac în concesiune, aș fi montat pe el panouri electrice și aș fi făcut bani.

În fine, o mulțime de lucruri de văzut. Mi-am propus să fac o vizită și la anul.




