Astăzi tocmai ieșisem din Lidl Iuliu Maniu și mă duceam spre stația lui 336. Pe trotuarul din fața Gema (sau King’s dacă vreți) un om era întins pe jos. Părea un om al străzii și recunosc că și eu am mers mai departe în primă instanță. Am concluzionat că este beat și m-am gândit că din toți trecătorii, se va găsi cineva să sune la 112.
Am șovăit 2 minute prin preajmă și am avut ocazia să văd cum se manifestă bystander effect. Toți treceau nepăsători, probabil gândind la fel ca mine. Apoi mi-am zis: ok, poate este un om al străzii. Sau poate este un om al străzii beat. Dar dacă este în comă sau are un atac cerebral ? Merită un om să moară, chiar și boschetar fiind ?
M-am dus la el, am încercat să îl întreb ce a pățit dar era incoerent. Ţinea undeva mâna în jurul spatelui și după expresia feței am înțeles că-l durea. Pun mâna pe telefon și sun la 112:
- Bună ziua, sunt pe bulevardul Iuliu Maniu, vis-a-vis de liceul Tudor Vladimirescu, este un om căzut pe stradă.
Mă întreabă amănunte despre victimă și apoi îmi cere numărul străzii. Iritat de faptul că nu au un sistem de localizare îi spun că nu știu număru străzii și îi dau alte repere. Proastă întrebare, zău așa. În afară de cei care sună de acasă, cine sună să anunțe o urgență la un număr exact de stradă ? Toată lumea folosește repere !
Îmi face legătura cu salvarea. Trec din nou prin aceleași întrebări și apoi tipa din salvare mă întreabă:
- Este vorba despre un caz social ?
Când am auzit întrebarea mi-era frică să nu mă roage să-l tratez eu cu alifie chinezească dacă-i descriu situația cu precizie. Așa că am încercat să eschivez întrebarea:
- Doamnă, este o urgență, nu știu dacă este caz social, nu știu ce înțelegeți prin caz social …
Tipa capătă un ton acru:
- Păi caz social domne’ ! Adică vă întreb dacă e un om al străzii sau e așa o persoană ca mine care a căzut în mijlocul drumului.
Mă enervez și eu:
- Doamnă, este un caz de urgență, ce contează dacă e caz social sau nu ?!
Mai grețoasă decât prima dată, ca și cum mi-ar fi dat o palmă după ceafă dacă eram lângă ea:
- Dabine ! Așteptați că vine salvarea.
Şi am așteptat cam 15 minute… În tot timpul ăsta s-au mai strâns persoane în jur. I-am rugat să reziste impulsului de a-l mișca și apoi am rugat un om mai în putere să rămână acolo până vine salvarea. Ieșise chiar din Gema, lucra acolo, așa că nu pleca nicăieri. Eu mă grăbeam. Am trecut strada și m-am îndreptat spre stația lui 336. Am așteptat mașina, a venit și am luat-o, am plecat. Nici urmă de salvare. Abia când eram pe la Cotroceni am văzut o salvare doar cu semnale luminoase, blocată în aglomerația de pe deal. Nu știu dacă asta trebuia să ajungă la nefericit.
Așadar, dacă ești un om al străzii, ți-ai pierdut dreptul la serviciul de urgență. Iar eu, ca bun samaritean ce sunt, să tot sun la 112. E a treia oară când sun și sunt tratat ca un infractor.
Am auzit pe Europa FM exact aceeasi problema.
Ideea e ca dupa ce il transporta pe respectivul la spital, ambulanta este scoasa din uz pentru deparazitare vreo 3 luni.
Dilema ar fi: incerci sa il salvezi pe acel om sau tii ambulanta in uz pentru alte zeci sau chiar sute de oameni care ar avea nevoie de ingrijiri in cele trei luni?
Îmi vine greu să cred că este vorba chiar despre 3 luni. Aici se pun mai multe probleme. În primul rând, te faci doctor ca să salvezi vieți și atât. Nu mai contează viața cui o salvezi și nu faci asta preferențial. Apoi, atitudinea celor de la telefon către cineva care vroia să facă un bine. “Ce-o mai vrea și sărmanul ăsta ?”. Păi data viitoare când mai văd un om căzut pe stradă, mai sun eu la salvare ca să mă trateze ăia ca pe o zdreanță ?
Asta nu stiam. Dar nu e greu sa vii, sa vezi care e situatia, sa ii dai o sticla de apa si sa il muti la umbra daca doar e beat si apoi sa iti vezi de treaba, fara sa fie nevoie sa fie urcat in ambulanta. Iar problema cu deparazitarea ambulantei care dureaza 3 luni… aici deja intram in probleme care trebuiau de mult rezolvate.
S-ar putea să tragă ponoasele dacă îi dau doar o sticlă de apă și ăla moare în 2 zile din altă cauza. Lumea va zice “am chemat salvarea și nu i-au făcut nimic”.
Apropo de sistem. În patru ore de așteptat pentru o consultație la Urgențe (Floreasca, ortopedie) poți scrie o carte.
Aproximativ 20 de persoane în permanență la rând (pentru că în plus, mai veneau la radiografie diverse cazuri mai urgente din spital). Unei doamne cu umărul dislocat i se face rău pe holul de așteptare.
– Cioc! Cioc! Unei doamne îi este foarte rău, vă rugăm să veniți să o vedeți.
– Să îi dați niște apă…
– Dar… e grav.
– Îi trece dom’le.
În 5 minute doamna a leșinat. După ce i se spune că vine imediat cineva și mai trec încă câteva minute în care nu se întâmpla nimic, un cetățean intră în cabinet și reușeste să scoată un doctor. O „trezește”, îi dă un calciu și apă. A durat maxim 3 minute toată operațiunea. Cauza cea mai probabilă: boschetarul ce venise să doarmă la căldurică. Nu are sens să spun cum mirosea. L-au scos într-un final. Din câte am înțeles, pe timp de iarnă asta se întâmplă în fiecare zi.
Vreo oră a așteptat și un nene cu juma’ de talpă retezată să intre. A intrat după o oră în condițiile în care mai bine de juma’ din noi am „cedat trecerea”. De prisos să spun că a colorat podelele.
După cum spuneam, patru ore am stat pentru a mi se pune o atelă. Mi-au zis să revin după 10 zile să o scot. Mi-a spus o asistentă că îmi tre 80 de lei ca să-mi taie un bandaj (30 radiografia și 50 pt. doctor). Am refuzat să fac asta așa că mi-am luat trimitere și m-am dus la Sf. Ioan. Acolo mi-au spus că am stat prea mult cu atela și că nu a fost pusă bine. Cu ce m-am ales în ziua aia? Cu două săptămâni de gips ca-do’ și două examene date în 20 de minute cu piciorul îmbrăcat în niște perne ca să nu înghețe (gipsul fiind încă ud). :)) Să-ți mai spun că pentru unul din examene profa nu voia să coboare din biroul de la etajul 1 și trebuia să mă duc eu? Am luat 94 de puncte – a fost grilă (comunicare). Mi-a zis că nu prea am învățat. Am ratat 3 întrebări. M-am dus la mărire în toamnă fără să învăț nimic. Am luat 100.
Apropo de umanitate. Da, suntem niște ignoranți. Am pățit-o și pe asta pe pielea mea. A de-a dreptul frustrant să stai în zapadă sau pe-o oarecare bordură din nu știu ce stație, totu’ învârtindu-se în jurul tău… și să nu poți face nimic altceva decât să aștepți să treacă nenorocita de cădere de calciu. Și caz social sunt sigură că nu-s. O singură dată o doamnă a venit și m-a întrebat dacă mă poate ajuta. Știa cum e, pentru că și ea trecuse prin asta nu cu mult timp în urmă. 🙂
Ce ne rămâne de făcut? Să ne aducem aminte că înainte de a fi educatori prin RATB (asta e altă poveste), suntem oameni. Avem conștiință și dacă putem, ce pisici ne oprește să ajutăm? 🙂 Băi, e atât de simplu să ne văităm de toate mizeriile… Dar dacă vrem să schimbăm ceva, primul pas oricât de mic, de la noi tre’ să vină.
*Nenea cu piciorul afectat mai fusese consultat înainte în alt cabinet și avea deja bandajat piciorul.
Ouch, am pățit și eu urgență: https://www.revoblog.ro/camera-de-garda/ și știu și cum e cu căderile de calciu. Nasol … ai grijă …
Pff… Tot în 2010 am pățit-o și eu.
Nu-i bai, am… sunt aproape mare. 😀
Ba nu. Era ianuarie 2011.
Anw, am încredere că într-o bună zi se vor mișca și la noi cum trebuie lucrurile astea.
Ca tot discutam, cititi TOT articolul asta: http://www.hotnews.ro/stiri-de_profesie_medic_in_romania-14597671-confesiunea-unui-medic-roman-catre-pacientii-sai.htm
Este greu si pentru doctori, nu doar pentru noi..
Stii care e problema, George? De mentalitate. De romani. De comunism. Cred ca se pot insira zeci de motive care au dus la sistemul medical actual. Si de ce? Pentru ca nu sunt bani. Pentru ca statul nu “sponsorizeaza” pacientul decat cu o suma infima, care nu ajunge nici pentru manusi chirurgicale. Iar doctorii nu aleg intre bolnavi, pe cine sa trateze si pe cine nu. Pentru ca acum spitalele nu mai au directori, au manageri, care nici macar nu au facut un an de medicina. Pentru ca romanii nu stiu ca toata aparatura medicala are un pret. Pentru ca doctorii cu vechime au un salariu mai mic decat un absolvent de ASE angajat intr-o banca. Pentru ca lumea nu stie decat sa arunce cu pietre si sa arate cu degetul. Si medicii pleaca. Afara sau la privat. Ca sa poata sa traiasca civilizat. Pentru ca statul roman e mai interesat sa apara la TV si sa cante imnul Mamaia.
Dureros de bine scris articolul. N-am crezut niciodată că le-ar fi ușor, nu. Dar sunt convinsă că dacă măcar 50% din medici ar fi ca el și ar lua atitudine, totul ar căpăta o altă dinamică. Oameni ca el ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Sistemul prost administrat duce la cozi la urgențe, frustrări de ambele părți (medici și pacienți), remunerare mizeră și implicit plecări din țară, pacienți „cazați” pe holurile spitalelor pentru că nu mai au loc în saloane (unde și așa sunt mai mulți decât ar trebui) și lista poate continua…