Eurovision 2026: Am prezis că va câștiga Bulgaria, dar nu mă așteptam la un loc așa bun pentru România

By | May 17, 2026

Aseară m-am uitat la Eurovision 2026. Nu pentru că acest concurs ar avea vreo relevanță în anul 2026. Nu am mai făcut asta de peste 10 ani. M-am uitat aseară mai mult din amuzament. Se vede de la o poștă că Eurovision nu este un concurs muzical, ci mai degrabă un concurs de popularitate între țări, câștigat prin diverse alianțe.

Majoritatea melodiilor sau reprezentațiilor erau copiate. Danemarca a venit cu HIM în concurs, Cipru cu Shakira pe manele, Australia cu Celine Dion, Austria cu Kraftwerk pe Macarena, Croația cu niște blesteme din Lord Of The Rings, Grecia cu Gangnam Style grecesc, Italia cu Toto Cutugno șamd.

Am spus din start că Bulgaria cu Skrillex-ul feminin va câștiga. Nu era greu să-ți dai seama că singura melodie fredonabilă/earworm/bumtzi-bumtzi din concurs va câștiga.

Eurovision se câștigă mai mult prin votul publicului și nu vrea nimeni să plângă pe lălăieli de inimă albastră. Mă amuza maxim dublajul comentatorilor români, care explicau despre vibrato, viori, stil pop-rock, sintetizatoare și voci complexe, când în realitate nimănui nu-i păsa de asta, pentru că, din nou, nu este un concurs de performanță muzicală.

Trecând peste performanța Bulgariei… sunt surprins de poziția României. Mi-a plăcut întotdeauna melodia României, un fel de combinație între Tarja Turunen și Lady Gaga. Din punct de vedere tehnic, vocal, instrumental, al complexității etc. este cu siguranță undeva în top 5 melodii de la Eurovision de anul acesta. Nu mă așteptam însă la locul 3, ci preziceam mai degrabă un onorabil loc 6-7.

Mi s-a părut amuzant și cum țările vecine s-au cam votat între ele, până și cele care au avut “mici” certuri în istorie, cum au fost Serbia și Croația. România n-a primit însă 12 puncte de la niciunul din vecini. Ucraina ne-a dat 3 puncte, Bulgaria 0 puncte, Serbia 0 puncte, Moldova 0 puncte. Iar juriul din România a dat 1 punct Ucrainei, 0 Bulgariei, 0 Serbiei și 10 Moldovei. Explicația mea de aici este că probabil delegațiile ar fi trebuit să se înțeleagă între ele cum se votează, dar probabil nu s-au înțeles 🙂

În altă ordine de idei, mi-a plăcut melodia Israelului:

Dar din nou, Eurovision este un business. Voi v-ați duce business-ul într-o țară în război sau într-o țară care tocmai a trecut la moneda euro? Exact 🙂

Și un gând final: oare chiar nu face nimeni legătura între faptul că România nu câștigă niciodată Eurovision și faptul că nu avem o sală de spectacole decentă?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *