Iată și motivul pentru care România este așa cum este

By | June 22, 2022

Un alt titlu bun ar fi “două treimi dintre români sunt niște măgari care aleargă după morcovul din vârful bățului”.

Eu așa văd rezultatul sondajului Eurobarometru, în care:

Întrebați dacă ”apărarea valorilor noastre europene comune, cum sunt libertatea și democrația, trebuie să fie o prioritate, chiar dacă acest lucru afectează prețurile și nivelul de trai”, 35% dintre români au răspuns DA, în timp ce 62% consideră că NU. [sursa]

Da, libertatea și democrația sunt importante, dar burta plină e mai importantă. Nu contează că pe termen lung va fi mai rău dacă închidem ochii și acceptăm o “democrație” care este mai în comun cu interesele tovarășului. Noi să avem burta plină! ACUM! Lasă ce-o fi mai încolo. Să mănânc eu și familia mea! AZI!

Nu contează că șefu’ fură, că închide ochii și când mai fur eu una alta. Nu contează că Dorel fură material, mie îmi merge bine. Nu contează că vreun cocalar a parcat pe trecere. Eu n-am drum pe acolo acum. Nu contează valorile și principiile. Contează să plesnească bila după masa de Paște sau Crăciun.

Parcă n-am fi trecut prin comunism, ca să ne aducem aminte cum ne stătea cu mai puțină libertate și democrație.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

7 comentarii la “Iată și motivul pentru care România este așa cum este

  1. Alex

    Același distribuție a procentelor o găsești și la țările din vestul Europei, așa că nu te mira. Țările cu “democrații stabile” se confruntă cu manifestații impotriva guvernelor proprii din cauza scăderii puterii de cumpărare, creșterea prețurilor, inflație, etc., și nu putem compara salariile lor cu ale noastre. Și democratia lor trece prin stomac…

    Reply
    1. Revo Post author

      Același studiu arată că media în Europa e de 59% persoane care zic că trebuie apărată libertatea vs 39% care spun că preferă menținute prețurile mici. De exemplu în Franța, o țară care tot conform studiului este cam la fel de afectată ca România sau Polonia, oamenii au zis în proporție de 59% că trebuie apărată libertatea vs 37% că trebuie menținute prețurile mici. Asta-i pe ce m-am uitat rapid. Toate studiile sunt aici: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2792

    2. Alex

      Nu am încredere în “eurobarometrele” finanțate de EU.

    1. Revo Post author

      Păi ce legătură au libertatea și democrația cu promovarea LGBTQ și a egalității de gen?

  2. Nicolae Simion

    ??? “Libertate”? “Democrație”? Chiar că sunteți ușor manipulabil! Unde ați văzut așa ceva? Ați luat-o pe o cale greșită, aveți gps-ul defect! ???

    Reply

Spune-ți și tu părerea: