ING chiar are un ANUNȚ IMPORTANT pentru toți românii! Chiar și pentru cei care nu au cont la ING

By | March 20, 2023

Știți știrile acelea cu “Veste importantă pentru toți românii! ANUNȚUL făcut ACUM!”. Ei bine, de data aceasta ING BANK chiar are o veste bună pentru toți românii, inclusiv pentru cei care nu sunt clienți ING Bank 🙂

Un comunicat de-al lor spune că începând de astăzi, 20 martie, toate transferurile făcute din prin serviciul Plăți Instant, dezvoltat de TRANSFOND, se vor face instant. Transferul banilor din contul plătitorului în cel al beneficiarului, aflat la altă bancă sau invers, se face în maxim 10 secunde, în orice moment moment. Adică 24/7 în orice zi a anului, indiferent că este zi lucrătoare, week-end sau sărbătoare legală.

Practic, transferuri instante și între conturile ING (cum era deja) și între ING și altă bancă, ba chiar și invers, când se trimite de la altă bancă la ING (de la Banca Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank, BCR, Vista Bank, Patria Bank, Raiffeisen Bank, Intesa Sanpaolo Bank, BRD Groupe Societe Generale. În practică, deși se specifică 10 secunde, ING spune că acest transfer durează în medie vreo 4 secunde.

Mai mult, acest serviciu va fi disponibil și pentru persoanele juridice mici și mijlocii, în primă fază doar în lei.

De ce este importantă această veste de la ING?

Pentru că banii se vor trimite acum instant indiferent de scenariu. Ca persoană fizică, poate vrei să cumperi duminică un telefon de pe OLX și nu vrei să te duci cu banii cash la tine. Îi transferi banii din aplicație, îi primește instant indiferent de ce bancă are el, și poți să pleci cu telefonul.

Sau poate ai cumpărat sau plătit prin OP un serviciu de la un business mic, care nu are POS. Nu mai trebui să trimiți OP-ul cu detaliile tranzacției. Nu mai trebuie să aștepți să-ți confirme business-ul respectiv că au intrat banii.

Ca o paranteză, mie a încercat cineva să îmi dea o țeapă așa. Mi-a spus că mi-a virat banii în cont, mi-a trimis “dovada tranzacției” și a făcut presiuni să primească produsul cât mai repede. I-am zis să aștepte să văd banii în cont. Bani pe care nu i-am văzut niciodată, deci probabil dovada tranzacției era ceva ce fabricase el. Plata instant ar trebui să elimine și astfel de încercări de fraudă.

Oricum, din punctul meu de vedere, în anul 2023, când toate aceste tranzacții se fac automatizat, de către algoritmi, plățile instant ar trebui să fie norma. Să sperăm că această veste din partea ING le va determina și pe ultimele bănci rămase să adere la TRANSFOND.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

9 comentarii la “ING chiar are un ANUNȚ IMPORTANT pentru toți românii! Chiar și pentru cei care nu au cont la ING

    1. Revo Post author

      Ah, atunci au anunțat prima dată funcția? Sau ce a fost pe 1 decembrie 2022? (În afară de Ziua Națională :P)

  1. Cerebro

    Foarte utila treaba cand faci un retur la easybox emag/sameday, iti intra banii instant pe card sau cand ajunge coletul in depozit si a primit ok-ul de restorno, nu mai astepti zile intregi, mai ales daca e o suma maricica blocata.

    Reply
    1. Revo Post author

      Eu primeam deja banii instant pentru că aveam cont Genius și istoric lung la eMAG. Dar da, este un avantaj. Dacă magazinul se mișcă repede cu procesarea returului, banii ar trebui să vină apoi de îndată ce a dat magazinul ok-ul.

  2. Daniel

    Nu si pentru firme… testat astazi la un transfer din ING in BCR.
    Oricum in ultimii ani am vazut o aversiune a ING fata de clientii PJ mici si mijlocii… parca ar fi vrut sa scape de ei.
    De mine a reusit, am ramas cu un cont la ei in care mai incasez ca nah, unii clienti nu reusesc sa inteleaga notificarile de schimbare de cont.

    Reply
    1. Revo Post author

      Am testat și eu a doua zi cu ING —> BT. Nu s-a făcut instant, ci câteva ore mai târziu. Tot e bine, având în vedere că la BT se făceau uneori de pe o zi pe alta, fără motiv. Tind să cred că aici este însă o problemă a BT-ului.

      Mă bucur că observă și altcineva că celor de la ING le e silă de clienții mici și mijlocii. Așa m-au tratat și pe mine când a fost vorba să aplic la IMM Plus și am făcut greșeala de a pune ING pe formularul de înscriere.

Spune-ți și tu părerea: