Legislația din România cu privire la drone este în continuare prohibitivă

By | June 16, 2016

Prin ianuarie 2014, Ministerul Transporturilor s-a grăbit să dea o lege prin care practic a asasinat piața dronelor, când această piață nici măcar nu apucase să se formeze. Pentru că eram în avans cu lucrările la autostrăzi, ministrul de atunci a dat o lege care în principiu interzice zborul oricărei drone cu cameră.

Chiar dacă are sub 1kg, dacă vrei să filmezi cu ea trebuie s-o înmatriculezi, să o marchezi, să îi pui cip, să plătești o taxă de ~ 110 € și să depui o cerere cu 45 de zile înainte de filmare. În stilul specific românesc, ordinul nu prevedea atunci și sancțiuni pentru cei care încarcă regulile. Din cauza asta cred că majoritatea celor care zboară acum cu ele, o fac “ilegal”. Ordinul ar fi trebuit să expire la 30 ianuarie 2016, dar nu știu ce s-a mai întâmplat cu el.

Nu zic că nu ar trebui o legislație în acest sens. Şi eu aș interzice dronele amatorilor deasupra mulțimilor. Dar să le interzici așa pe toate mi se pare prea de tot. Probabil ministrul de atunci s-a supărat pe cei care filmau stadiile de finalizare ale autostrăzilor, construcții abuzive sau poate pur și simplu a vrut să-i protejeze pe cei care făceau deja filmări profesionale. La momentul respectiv, nici UE nici SUA nu aveau legislație în acest sens.

Problema este că pe lângă utilizările în scop de divertisemnt, dronele sunt folosite puternic și în agricultură și nu numai. Mă uitam pe catalogul de la Parrot și pe lângă dronele clasice, au tot atâtea modele profesionale pentru maparea terenului, pentru inspecția construcțiilor și structurilor, pentru supravegherea recoltelor, pentru digitizarea siturilor arheologice, chiar și pentru securitate. Deci o astfel de lege afectează și alte sectoare.

CEO-ul Falcon Electronics spunea că dronele au o rată de creștere similară cu cea a smartphone-urilor, și că în 2016 piața dronelor ar trebui să se dubleze față de 2015. La nivel mondial se află printre piețele cu cele mai accelerate creșteri, nu degeaba Xiaomi și GoPro se înghesuie și ei să producă una.

Să ne gândim la asta când ne vom întreba în continuare de ce agricultura din România este cu 50 de ani în urmă 🙂

drona-parrot-ar-drone-22

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Legislația din România cu privire la drone este în continuare prohibitivă

  1. STRES

    cred ca sunt multi care au cumparat din magazinul x,y,z si care nu stiu de aceasta lege, au cumparat doar pentru distractie. ce vor pati acele persoane,

    Reply
  2. Locbok

    Exista o lege ok, care ma pune pe mine ca utilizator de drona (Toy drone) sa sun la minister si daca doresc sa o folosesc la 3m altitudine la mine in curte. Vreau ca si eu sa fiu sunat de autoritatile de fiecare data cand trece un avion asupra casei mele, ca mi se pare si mie normal sa stiu asta daca acel avion imi pica pe casa ? Nu ? Sau, e ok sa treaca fara sa stiu si daca mor din cauza lui ? Daca statul scoate legi statice si fara detalii care te pune sa platesti taxe uriase, fara a face discernament intre un Boieng/Airbus si o drona de jucarie, si fara a reglementa corect aceste obiecte, mi se pare normal ca un stat democratic sa-mi dea voie sa cer si eu acelasi lucru de la el, si de ce nu o taxa de risk pentru fiecare avion care imi trece peste cap !

    Reply

Spune-ți și tu părerea: