Un lunetist ucrainean a eliminat o țintă de la 4 km distanță folosind AI și ghidaj de la o dronă

By | August 20, 2025

În primul episod din The Day Of The Jackal, eroul (sau anti-eroul) serialului, Alexander “The Jackal” Duggan, aflat într-un bloc de locuințe, elimină cu succes o țintă aflată la 3.815 metri distanță.

Sunt mai multe elemente în acea scenă, unele veridice, altele nu. Din punctul meu de vedere, regizorul a știut foarte bine ce face. În sensul că a oferit câteva elemente veridice dar și câteva “de show”, astfel încât să genereze un pic de controversă și scena să fie dezbătută.

Duggan folosește o morișcă pentru a obține date despre viteza și direcția vântului, trage două gloanțe pentru a calibra arma, iar apoi așteaptă cu foarte mult calm ca ținta să iasă din mașină. În film se vede durata între apăsarea trăgaciului și momentul efectiv în care glonțul lovește ținta. Un agent de securitate spune că drumul dintre portiera mașinii și ușa spitalului în care trebuie să intre durează 10 secunde. Practic Duggan are o fereastră de maxim 7 secunde în care să tragă, și trebuie să calculeze traiectoria, astfel încât să tragă cumva în fața țintei, pentru ca ținta de fapt să intre de fapt în calea glonțului.

Distanța de 3.815 metri nu a fost însă deloc aleasă la întâmplare. Primul episod din “The Day Of The Jackal” a debutat în decembrie 2023. Iar la momentul respectiv, recordul pentru ținta eliminată de la cea mai mare distanță era stabilit tot de un ucrainean, Viacheslav Kovalskyi, în noiembrie 2023, care a eliminat o țintă de la 3.800 metri. Puteți citi povestea aici.

Sursă foto: militarnyi via The Wall Street Journal

Dacă o citiți, veți vedea că sunt similitudini între film și ceea ce se povestește acolo. Lunetiștii lucrează de obicei în echipe de câte doi. Unul este cel care apasă efectiv pe trăgaci, iar celălalt calculează viteza vântului, temperatura și umiditatea aerului, care influențează traiectoria glonțului. Kovalskyi a tras mai întâi un foc de test, care din cauza unui calcul prost al vitezei vântului, a trimis glonțul la 60m distanță față de țintă. Apoi a trebuit să recalculeze, să reîncarce și să tragă din nou foarte rapid, pentru că dacă se schimba direcția vântului, calculele erau inutile. Traiectoria glonțului a fost sub formă de parabolă, zburând inițial la 100 de metri deasupra țintei, pentru ca apoi să coboare și să o lovească.

Acum ucrainenii susțin că un soldat care face parte dintr-o unitate de elită a lor denumită elite Pryvyd (Ghost), a eliminat cu succes două ținte de la 4000 de metri, stabilind astfel un nou record.

Dacă povestea se confirmă, este cu atât mai spectaculoasă cu cât glonțul a pătruns prin geam înainte de a lovi cele două ținte.

Cum poți lovi două ținte cu același glonț? Din ce am văzut, un astfel de glonț are 16 cm lungime. Vi-l puteți imagina mai mult ca pe un proiectil decât ca pe un glonț normal. Probabil că țintele erau pe scaun, una lângă alta, altfel nu îmi explic.

Sursă foto: militarnyi via The Wall Street Journal

Arma folosită este o armă produsă de ucraineni, denumită Snipex Alligator. Are un încărcător cu 5 gloanțe, cântărește 25 de kg și are o lungime de 2 metri, din care 1.2 metri sunt reprezentați de țeavă. Glonțul ei poate penetra un blindaj de 10 mm grosime de la o distanță de 1.500 metri.

Foto: Wikipedia

Conform poveștii, pentru a obține acest rezultat, lunetistul a avut ghidaj din partea unei drone și ajutor din partea “tehnologiei AI”. Ucrainenii nu au spus exact care este rolul AI-ului în toată povestea, așa că nu pot decât să speculez. Poate au folosit un algoritm pentru a prelua datele de la dronă și pentru a calcula rapid parametrii necesari pentru tragere… sau poate au folosit AI-ul pentru a face upscaling și pentru a se asigura că ceea ce se “vede” prin geam sunt într-adevăr țintele pe care le caută.

O înregistrare cu tragerea se poate vedea aici.

În final nu pot decât să constat cu tristețe că în spatele acestor povești despre care am ajuns să vorbim la ordinea zilei sunt oameni care mor din cauza unui descreierat precum Putin.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Un lunetist ucrainean a eliminat o țintă de la 4 km distanță folosind AI și ghidaj de la o dronă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *