Metrorex are automate noi de cartele. Iar eu am reușit să blochez unul deja

By | September 22, 2017

Pe la începutul lui august am văzut pentru prima dată automatele noi, în stația de la Aviatorilor.

Am fost atât mirat încât am preferat să pierd un metrou, doar ca să testez cutia magică și portocalie. Am comandat o cartelă de 10 călătorii și am plătit cu 20 de lei. A fost un moment istoric!

Deși am văzut că opțiunea de plată cu cardul exista în aplicație, peste fanta pentru card era mutată o protecție. Ok, mai așteptăm.

Zilele trecute am intrat grăbit la metrou, m-am dus la automat, am selectat tot o cartelă de 10 călătorii și am selectat opțiunea de plată cu cardul.

Evident, abia apoi am observat că fanta era în continuare blocată. Nu-i nimic îmi zic eu, apăs pe butonul de back și plătesc numerar.

Ce credeți că s-a întâmplat? Am rămas blocat în buclă. Aplicația nu are butonul de back. Și așa a rămas.

Am început să apăs peste tot, dar interfața nu mai făcea nimic. Am plecat lăsând automatul blocat.

Metrorex 2017.

4 comentarii la: “Metrorex are automate noi de cartele. Iar eu am reușit să blochez unul deja

  1. Gabriel-Ovidiu

    Aceleași aparate sunt și la Brașov. Mi-au blocat 0,60 bani și nu mi-au adăugat pe card. Se blochează aparatele și acolo. Funcționează doar când vor ele!

    Reply
  2. Big T

    Eu nu inteleg de ce e cutia aia asa mare. Ar incapea un bugetar debutant in ea.

    Vad ca are si cash. Oricum cine ‘se incumeta’ sa foloseasca cutia, mai mult ca sigur va dori sa foloseasca si cardul sa plateasca. Cei ce se tem de tehnologie, tot la ghiseu se vor duce.

    Reply
  3. Cozmin

    La Pipera si Aurel Vlaicu nu poti folosi cardul la noii turnicheti, in ideea de Contactless payment, pe care o au mare si tare marcata. In schimb exista paznicul care te atentioneaza ca nu merge cu cardu’, sa te duci la casa. Te duci la casa si tanti Tanța dă din capul ei cu permanent cum ca nu ar porni POS-ul, doar ptr o cartela de 2, nu aveți 5 lei domle? Aparent, operatiunile cu card bancar sunt la metrorex mai solicitante ca o lansare in spatiu. Chapeaux RATB si cardurile alea care ar fi trebuit sa ramana cum erau in vremea calatoriilor la comun RATB/Metrorex.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *