Momentul când presa sportivă din toată lumea s-a grăbit să arate cu degetul și a uitat să-și ceară scuze

By | April 8, 2021

Am dat peste o întâmplare interesantă. Acum două zile a fost un meci în Champions League între Manchester City și Borussia Dortmund. Brigada de arbitri a fost alcătuită din români (oh, no!).

La finalul meciului, unul dintre arbitrii asistenți, Cristian Șovre, s-a dus la Erling Haaland, unul dintre cei mai în vogă fotbaliști ai momentului, și i-a cerut un autograf.

Toată presa a luat foc. “Cum să facă așa ceva?!”, “Așa ceva nu se face!”,”Trebuia să se abțină!”, “Eu înțeleg că e fan, dar chiar așa?!”, “E un gest copilăresc!”.

Bun, știrile de acest tip au rulat peste tot timp de o zi. După care s-a aflat motivul pentru care Șovre i-a cerut autograf lui Haaland. Omul i l-a cerut în scop umanitar. Strânge bani timp de 5 ani pentru un centru de copii autiști din Bihor și voia să scoată autograful la licitație.

Ce credeți, va urma încă o zi de articole în care presa să-și ceară scuze prin cel puțin la fel de multe articole? Eu nu cred. Singurii care au dat-o cotită într-un mod cât de cât elegant au fost Eurosport, care inițial au titrat “Scene incredibile la finalul meciului / Șovre surprins cerându-i autograf lui Haaland” și ieri au revenit cu “Gest uriaș făcut de Octavian Șovre.”

Acum gândiți-vă câte astfel de momente se întâmplă zilnic, în care presa se grăbește să tragă o concluzie, dar fără să ceară și un punct de vedere din partea “inculpatului”. Apoi se pornește o vânătoare de vrăjitoare, se arată cu degetul, se produc știri timp de 5 zile, iar la final zic “ups, scuze, nu era așa, my bad.”.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Momentul când presa sportivă din toată lumea s-a grăbit să arate cu degetul și a uitat să-și ceară scuze

    1. Revo Post author

      Am auzit. Tocmai d-aia nu cred că ar trebui să existe și mai puține discuții, din moment ce nu se poate suspecta că brigada de arbitri că ar fi favorizat Dortmunt ca să obțină un autograf de la Haaland.

  1. Adi

    Acum, după câteva zile, nu crezi ca ar fi cazul sa faci si tu un update? Ai citit presa în ultimele zile?

    Reply
    1. Revo Post author

      Am citit-o. Mi se pare în continuare că numărul articolelor care-l puneau la zid l-a depășit pe cele ulterioare. De asemenea, nicio publicație nu și-a cerut scuze sau nu a recunoscut că a greșit, prezentând situația inițială fără să îi ceară o poziție și lui.

Spune-ți și tu părerea: